La sărbătoarea, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, au participat prietenii şi admiratorii, peste 200 de persoane dornice să aniverseze 20 de ani de la reapariţia revistei de cultură creştină. La eveniment au mai fost prezenţi: Preasfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, vicarul Florian Gui, primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florica Cherecheş, redacţia Revistei Vestitorul, preoţi, oameni de cultură, medici, profesori şi jurnalişti.
Prima parte a manifestării, intitulate ,,Vestitorul – 20 de ani de la reapariţie’’, a fost dedicată prezentării trecutului şi prezentului revistei, dar şi a proiectelor de succes ale publicaţiei. Despre acestea au vorbit PSS Virgil Bercea, preşedintele Revistei, părintele Olimpiu Todorean, redactorul coordonator, şi Ioan F. Pop, secretarul de redacţie al acesteia.
,,Aniversarea a douăzeci de ani de la reapariţia <<Vestitorului>> este o ocazie de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne bucura pentru faptele bune din viaţa Bisericii, consemnate, lunar, în paginile revistei noastre’’, a spus părintele Olimpiu Todorean, cu ocazia aniversării publicaţiei.
În a doua parte a evenimentului, cunoscutul scriitor, teolog, eseist şi traducător dr. Cristian Bădiliţă şi-a lansat ultimele volume, apărute în 2012: ,,Noul Testament. Apocalipsa lui Ioan’’, ,,Şi cerul s-a umplut de sfinţi’’, precum şi ,,Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăţi despre marile tradiţii creştine’’, ultimul apărut în anul 2011. Cu acest prilej, şi poetul şi eseistul dr. Ioan F. Pop şi-a lansat cartea ,,Tăceri de la margine’’.
După ce PSS Virgil Bercea şi conf. univ. dr. Marius David Cruceru au prezentat volumele lansate, a venit rândul autorului Bădiliţă să vorbească despre cărţile sale.
Atmosfera a fost cu atât mai deosebită pentru că audienţa a avut parte de adevărate prelegeri teologice, istorice şi filosofice, susţinute de Cristian Bădiliţă.
Vestitorul contribuie, de 20 de ani, la transmiterea şi cultivarea unor valori spirituale, morale, culturale şi religioase. De 20 de ani, Vestitorul se străduieşte să le ofere cititorilor săi informaţii din viaţa Bisericii, articole şi versuri cu caracter religios, evenimentele din eparhie şi Biserica Catolică, materiale de istorie, cultură, filosofie, menite să fie – aşa cum arăta Episcopul Vasile Hossu – ,,merinde pentru viaţa spirituală şi îmbogăţirea culturală a neamului’’.
Manifestările dedicate revistei vor continua cu o caravană culturală în liceele orădene, precum şi cu un colocviu intitulat: Vestitorul şi colaboratorii lui de-a lungul timpului. Toate aceste activităţi culturale se realizează şi prin susținerea financiară a Primăriei Municipiului Oradea, prin proiectul Vestitorul – 20 de ani de la reapariţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!