Lansarea primului număr din seria a VI-a al revistei de cultură Familia a adunat marţi seara în Librăria Cărtureşti o mulţime de cititori, colaboratori şi curioşi. Cu siguranţă vâlva care s-a iscat în jurul revistei, atât în presă cât şi în social media a contribuit la acest interes sporit pentru apariţia în noul look şi în noua formulă a revistei.

Redactorul-şef Mircea Pricăjan, amfitrionul evenimentului alături de Miron Beteg, secretarul de redacţie al revistei, a dat cuvântului mai întâi fostului director al Familiei, poetul Ioan Moldovan, care a dorit să transmită mesajul său printr-o înregistrare, acesta neputând fi prezent la lansarea din Cărtureşti la acea oră deoarece se afla într-un dialog poetic, în direct, la Ipoteşti.

[eadvert]

Ideea de continuitate

„E prilejul unui nou început. Ţin minte versurile lui Ion Barbu: « Că vinovat e tot făcutul/
Şi sfânt, doar nunta, începutul». E un miracol că se petrec începuturi perpetue. Este vorba despre lansarea seriei noi a revistei Familia, seria a VI-a. Când rosteşti serie nouă revista Familia, nu poţi să nu te gândeşti şi la vechile serii, pentru că niciodată timpul, în plinătatea lui, nu este numai cel al prezentului. Trecutul revistei Familia este, în esenţa lui, prezent în clipa de faţă. Aşadar, numărul 1 al revistei Familia lansat acum la Cărtureşti – şi ce loc mai bun decât această librărie – este pentru noi toţi o bucurie. Să ţinem la această bucurie pentru că trăim vremuri în care bucuriile sunt problematice, dacă nu cumva chiar mai rare. Vreau să vă asigur că bucuria despre care vorbeam are substanţă, şi ea constă în ideea de continuitate. Într-o cultură ca a noastră, şi în general în orice cultură, ideea şi faptul continuităţii este esenţial. Trecută în cel de-al şaselea cerc al vârstei sale, Familia este eonul, realitatea pe care o salutăm sub numele tinereţii”, spune poetul.

Ioan Moldova aminteşte că încă din prima serie a revistei, Iosif Vulcan a mizat pe tinereţe. „Să nu uităm că atunci când l-a debutat pe junele Mihai Eminovici, cel care avea să devină Mihai Eminescu, nume dat la tipar de Iosif Vulcan, tinereţea era de faţă. De faţă a fost şi în seriile succesive ale revistei Familia, inclusiv în seria a V-a, căreia am avut onoarea, bucuria să-i fiu slujitor timp de 30 de ani. În fond, este o bună parte a vârstei mele pentru care mulţumesc celuia căruia i se cuvin mulţumiri, pentru că a fost un mare dar pentru existenţa mea, aceea de a putea sluji o revistă numită Familia. Acum începe un drum nou pentru Familia. Îl doresc tot atât de lung şi tot mai luminos pe cât cred că a fost acest drum şi în seriile precedente, dar mai mult decât atât. Şi mai ales îi doresc acestei Familii înnoite viaţă lungă. Să ne bucurăm împreună, să ne rămână bucuria”, a spus Ioan Moldovan care la finalul mesajului său a rostit două poeme din cea mai recentă carte a sa de poezii, „Viaţa fără lume”.

O lacrimă amară pentru „duduile cu sabia în mână”

Miron Beteg, secretar de redacţie, a mărtuisit că absenţa bucuriei a resimţit-o mai cu seamă în ultima lună când atenţia multora s-a tansferat dinspre hotărârea Consiliului Judeţean spre capacitatea acutalei redacţii de a păstra „geografia spirituală” a revistei aşa cum era înainte. „Până la urmă, nu avem de dat socoteală nimănui. După ce a apărut revista, a da socoteală devine un lucru redundant pentru că revista vorbeşte şi pentru redacţie, dar şi pentru toată această perioadă”.

Miron Beteg s-a apropiat de redacţia revistei la aceeaşi vârstă la care a făcut-o şi Mircea Pricăjan, maturizându-se, spune acesta, şi îmbătrânind alături de nişte oameni precum Ioan Moldovan, Traian Ştef, Florin Ardelean, Dumitru Chirilă sau Tiberiu Ciorba – căruia îi aparţine sintagma „O revistă. O carte. O bibliotecă”.

Pentru Miron Beteg, sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an a reprezentat o „rupere brutală a echilibrului”, un moment de cumpănă. Momentul glisării revistei către Biblioteca Judeaţeană consideră că va rămâne unul dintre misterele pe care le va elucida cândva „probabil Discovery”. A realizat însă că din motive pur legislative Ioan Moldovan şi Traian Ştef nu puteau fi preluaţi în viitoarea formulă redacţională, momentul de cumpănă părând o „cădere în prăpastie”. Din acea clipă a avut un singur gând, acela că revista trebuie să meargă mai departe, în orice condiţii, şi la o distanţă nu foarte mare de ultimul număr de anul trecut. Şi singurul lucru pe care îl putea face era de a-i fi alături lui Mircea Pricăjan în tot ce va face şi să îşi asume rolul de backstage man. Mai ales că lucrurile „o luaseră razna” în presă şi în social media în momentul în care Mircea Pricăjan a vorbit despre întinerire, despre scăderea vârstei colaboratorilor şi despre faptul că textele din revistă se vor adresa mai cu seamă publicului, iar revista nu va mai fi „un soi de cutie poştală în care scriitoriii îşi scriu unii altora textuleţe despre propriile cărţi, le citesc doar ei şi totul merge mai departe”.

„Bănui că mulţi s-au aşteptat atunci la o infantilizare, la o puerilizare a conţinutului revistei, dacă nu un soi de manelizare, să-i zicem, a acesteia. Pe foarte mulţi, acest prim număr cred că îi va face să verse o lacrimă amară, mai ales pe duduile – respectabile de altfel – care cu sabia în mână erau hotărâte să apere memoria şi moştenirea lui Iosif Vulcan, convingându-se în ciuda a ceea ce credeau, că revista Familia nu se va transforma o dată cu preluarea ei de către Mircea într-un soi de Arici Pogonici al revistelor de cultură.”

Miron Beteg spune că a-i fi aproape lui Mircea Pricăjan este realitiv uşor pentru că are un entuziasm mocnit, neostentativ, dar care este molipsitor, entuziasm dublat de o capacitate „aproape suspectă” de muncă, adăugând că acesta a reuşit în toată această perioadă, pe lângă pregătirea revistei, pe lângă adunarea într-un timp foarte scurt a unei echipe în jurul revistei, să fie şi un „cărăuş birocratic”, cărăuşie fără de care revista ar fi fost doar o simplă schiţă într-un program de tehnoredactare. Acesta a mai dorit să precizeze că, din momentul în care a început transferul spre Biblioteca Judeţeană şi munca la revistă, au avut „sprijinul necondiţionat şi extrem de rapid” la orice problemă din partea Consiliului Judeţean.

Despre seria a VI-a se poate spune că este prima serie, explică Miron Beteg, care recuprează grafic încă de pe copertă, legătura cu seria Vulcan, preluând capul primei pagini din seria respectivă.

Fotografia de pe copertă şi alte ilustraţii din interiorul revistei se datorează artistului fotograf Ovi D. Pop, prezent la lansarea de la Cărtureşti. Acesta a mărturisit că pentru el este o onoare foarte mare ca fotografiile sale să se regăsească în revista Familia. Şi soţia sa a avut lucrări publicate în revistă iar pentru el a fi recunoscut ca artist fotograf în oraşul său consideră că este o realizare şi mai mare, sperând ca în continuare arta vizuală să se regăsească în paginile revistei Familia.

Înnoire dar şi tradiţie

Mircea Pricăjan a amintit că o dată cu primul număr al seriei a VI-a revista nu se rupe total de trecut, păstrând vechi colaborări şi vechi rubrici care vor apărea în continuare. Pe lângă acestea, însă e nevoie de înnoire practicată în mai multe feluri, cum ar fi prin colaborări cu autori din generaţii mai noi, care au răspuns pozitiv solicitării lui Mircea Pricăjan. Între aceştia Marius Chivu – care a acceptat să susţină o rubrică permanentă despre proza scurtă în traducere, sau Alex Moldovan, care va avea o rubrică despre cărţi pentru copii. De asemenea, există o echipă mare de cronicari tineri, chiar în acest prim număr fiind un tânăr, Radu Bejan, care debutează cu critică de poezie şi realizează şi o retrospectivă literară a anului 2020 în poezie.

Dintre colaboratorii care acoperă şi partea de tradiţie dar şi de înnoire, a fost prezentă la lansare Ioana Cistelecan, care a punctat faptul că orice nouă serie a unei reviste cu o asemenea tradiţie e într-adevăr un prilej de bucurie pentru că „este o certă dovadă că revista rezistă timpurilor, mai ales vremurilor neprielnice şi neprietenoase, şi o dovadă certă că a găsit din nou resurse interioare – şi nu doar interioare – să se reinventeze, să se redeschidă, să devină mai vizibilă şi să îmbine voci, să îmbine vârste, să devină un spaţiu al toleranţei, şi o invitaţie care să cucerească prin paginile proprii noi şi noi cititori. O reţetă pentru o revistă mult mai vie şi mai dinamică, aşa cum sunt veacurile.”

Mircea Pricăjan a dorit să mulţumească scriitorului Bogdan Suceavă, care a sprijinit foarte mult redacţia departe fiind şi pe fus orar diferit, şi care a venit cu idei foarte multe printre care aceea de a avea un colectiv de colaboratori externi. Această idee a avut-o de altfel în vremea sa şi Iosif Vulcan care a mizat pe multe corespondeţe din imeriu şi din afara imperiului.

Unul din colaboratorii externi, Mircea Dan Duţă, a fost prezent la lansarea din Cărtureşti, venit special pentru eveniment din Bucureşti. Mircea Dan Duţă a asigurat traducerea celor doi colaboratori cehi prezenţi în primul număr al revistei. „Este o onoare pentru mine să fiu colaborator al revistei Familia, o revistă care, aşa cum pe bună dreptate s-a spus aici, îmbină noutatea cu tradiţia şi care a găsit de fiecare dată puterea de a se regenera, de a se regăsi printr-o nouă formulă care să sintetizeze şi trecutul. Aş dori să subliniez un element care mi se pare esenţial. În noua formulă îi felicit pe cei doi corifei – pe care pot să îi numesc eroi ai războiului pe de o parte cultural, pe de altă parte administrativ – pentru regăsirea dimensiunii central europene a revistei, acelui dinamism cultural care a făcut specificul ei încă de la început”.

„Cred în continuitate”

Mircea Pricăjan l-a invitat să vorbească şi pe Florin Ardelean, colaborator al revistei şi fost redactor al acesteia. Pentru colaborarea sa, redactorul-şef mărturiseşte că a insistat şi se bucură că acesta a acceptat. „N-aş putea spune că e o clipă de graţie pentru mine să fiu aici. Eu cred că această zi putea fi evitată dacă nu era 15 decembrie şi acea agresiune asupra revistei Familia ca instituţie. Motiv pentru care, auzindu-l pe Miron Beteg, mi-am adus aminte de sindromul Stockholm. Sigur, vreau să urez succes, mai ales că sunt în «maioneza» noii formule de la Familia, şi sper să nu se «taie». Prima serie s-a terminat în 1906 când Iosif Vulcan probabil nu a mai putut să se ocupe, fiind foarte obosit. Apoi au urmat două serii interbelice. După 20 de ani seriile doi şi trei, apoi a urmat jumătate de an – un interludiu traumatic datorită lui 30 august 1940, dictatul de la Viena, cu seria a IV-a în contumacie la Bucureşti, în aceeaşi echipă care a făcut seriile doi şi trei. Nu există un hiatus de timp între seria a V-a şi a VI-a, drept pentru care ne putem întreba de ce seria a VI-a? Vrea să se despartă revista cu numărul acesta de tradiţie? Am înţeles că nu. Atunci, eu cred că se impunea la Familia o schimbare de generaţie. Şi ea era deja în curs de realizare, numai că a intervenit acea agresiune de ordin administrativ. Cred în continuitate, cred că revista Familia nu poate nicio secundă să întoarcă spatele tradiţiei – ar fi un gest absolut necugetat, şi cred, de asemenea, că o înnoire era obligatorie – puţină substanţă şi mai mult în imagine şi stil. Cred în seria a VI-a, la care sunt şi eu invitat să pun umărul”.

La finalul evenimentului, redactorul-şef Mircea Pricăjan a amintit că de acum înainte fiecare număr al revistei va fi lansat în felul acesta. De asemena, a dat start site-lui www.revistafamilia.ro, într-o nouă prezentare, care se doreşte a fi un portal interactiv de cultură, care va cuprinde pe lângă materialele din varianta tipărită a revistei, şi alte materiale noi.