Revenirea contribuabililor mijlocii la administraţiile judeţene, de la direcţiile regionale, ar putea fi amânată pentru a doua oară.
Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă „privind prorogarea termenului de administrare a contribuabililor mijlocii către organele fiscale de la nivel judeţean şi al Municipiului Bucureşti, de la data de 01 august 2018 la data de 01 noiembrie 2018”.
Ulterior transferului iniţial al contribuabililor mijlocii de la judeţe la direcţiile regionale, Parlamentul a hotărât revenirea acestora la administraţiile judeţene de la 1 aprilie 2018. Se pare că a fost o păcăleală. După aceea, termenul a fost amânat pentru 1 august. Nici această prorogare nu a fost ultima, apărând un nou termen – 01 noiembrie 2018.
Guvernul motivează această nouă prorogare „în scopul evitării riscului ca, contribuabilii mijlocii să nu poată fi administraţi corespunzător, a riscului direct asupra colectării creanţelor bugetare, având în vedere ponderea veniturilor realizate de către aceşti contribuabili în bugetul general consolidat”.
La loc comanda!
La nivel naţional sunt afectaţi circa 24.000 de contribuabili mijlocii. Din judeţul Bihor, 496 de „mijlocii” au fost obligaţi să ia drumul Clujului, ceea ce a bulversat o mare parte a mediului de afaceri.
„Direcţiile regionale au avut, mai degrabă, un rol în contextul unei regionalizări. Încet, încet, se pare că această regionalizare nu mai este de actualitate. Pe de altă parte, este foarte complicat ca firmele mijlocii să fie gestionate din alt judeţ decât cel în care îşi au sediul. Mutarea a creat dificultăţi pentru mediul de afaceri. A făcut mai degrabă parte dintr-o strategie”, este de părere Dan Octavian, preşedintele Asociaţiei Firmelor Bihorene.
Revenirea „mijlociilor” la judeţe dă un prim semnal că direcţiile regionale vor dispărea mai devreme sau mai târziu. „Este foarte important pentru mediul de afaceri să consume cât mai puţin timp cu deplasările şi cu birocraţia”, crede Dan Octavian. Astfel, dacă nu va mai exista o nouă prorogare, sfârşitul anului 2018 îi va găsi pe contribuabilii mijlocii în judeţele unde îşi au sediul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!