A fost un meci ciudat al „leilor roșii”, care au alternat perioadele slabe cu momente de baschet foarte bun. Per ansamblu, CSO Voluntari a obținut o victorie meritată, fie și prin faptul că s-a aflat în permanență la conducere pe tabela de marcaj.
CSM CSU a pierdut primul sfert, scor 12-17 și a recuperat un punct în secvența a doua, scorul la pauză fiind 37-33 în favoarea gazdelor. Nimic nu anunța însă dezastrul din sfertul trei, în care echipa noastră a căzut pur și simplu, iar CSO Voluntari s-a desprins la o diferență ireală, de 22 de puncte, scor 60-38 (min 27). Dar meciul nu era încă jucat. „Leii roșii” au redus ecartul spre sfârșitul sfertului, scorul devenind 60-47. Orădenii nu au cedat și au revenit formidabil în sfertul patru, apropiindu-se la un singur punct, scor 64-63 (min 36). Se părea că echipa noastră are capacitatea de a remonta diferența și a trece la cârma partidei, dar efortul imens depus și-a spus cuvântul. Câteva greșeli au mărit din nou avantajul gazdelor și au decis soarta partidei. „Leii roșii” nu au mai avut calm și inspirație în final, iar CSO Voluntari s-a impus cu 79-74. Orădenii au fost „menținuți în viață” în acest meci de jocul foarte bun al lui Nikola Markovic, care a marcat 25 de puncte, trăgându-și realmente echipa după el. Din păcate, n-a fost suficient pentru o victorie. Din echipa noastră a absentat Tudor Fometescu, iar Aaron Broussard a jucat incomplet refăcut după o accidentare.
[eadvert]
Joi, CSM CSU Oradea va juca în compania echipei ABC Athletic Neptun Constanța. Meciul va avea loc cu începere de la ora 17:15, în direct la Digi Sport 3 și Look Sport.
CASETA TEHNICĂ
Sala Sporturilor „Gabriela Szabo” din Voluntari
CSO Voluntari – CSM CSU Oradea 79-74 (17-12, 20-21, 23-14, 19-27)
CSO Voluntari: Hickey 24 (4×3), Moldoveanu 8 (2×3), Gîrbea 3 (1×3), Joseph 13 (3×3), Borovnjak 8, Badiu 2, Barro 4, Lee 14 (1×3), Duric 3. Nu au jucat: C. Stănescu, Colceag. Antrenor: Sașa Ocokolic. Asistent: Dan Ioan
CSM CSU Oradea: Broussard 12, Watson 4, Valeika 11 (2×3), Vescan, Zekovic, Holt 12 (1×3), Marinău, Petrescu 4, Green 6, Nicolescu, N. Markovic 25 (6×3). Nu a jucat Baciu. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Milan Mitrovic, Radovan Markovic
Arbitri: Marius Ciulin, Ciprian Stoica, Sorin Drugău. Comisar FR Baschet: Bedir Șefer
Trimite articolul
Xs-a consemnat și un record (mondial, probabil) la începutul sfertului 4: într-un interval de doar 10 secunde arbitrii au sancționat echipa orădeană cu 4 greșeli personale. După care au continuat în aceeași notă: fiecare atingere a adversarului – fault! Furt pe față.
csm devine ciuca batailor.