În urma impactului dur, localnicul în vârstă de 67 de ani a decedat. Polițiștii au fost puși în dificultate în desfășurarea anchetei deoarece pasagerul din autoutilitara care a produs accidentul a modificat probele existente. Conform comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au dispus extinderea urmăririi penale faţă de un bărbat de 28 de ani, din comuna Poieni, judeţul Cluj, bănuit de comiterea infracţiunilor de modificarea locului accidentului, favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă”.
Clujeanul este bănuit că vineri, imediat după producerea accidentului mortal, „ar fi mutat obiectele din câmpul infracţional, încercând să inducă în eroare poliţiştii. Atât bărbatul de 28 de ani, cât şi conducătorul autoturismului ar fi precizat în declaraţiile făcute poliţiştilor rutieri că accidentul rutier s-ar fi produs la o distanţă de 10-15 metri de trecerea de pietoni”, precizează Alina Dinu.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!