La data de 11 martie, polițiștii bihoreni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 37 de ani, din Uileacu de Criș cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.
„Din cercetări a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – 10 martie, acesta ar fi pătruns prin efracție, într-un imobil nelocuit, din Uileacu de Criș și ar fi sustras decorațiuni, aparatură electrică și alte diverse bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la 2.500 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
De asemenea, în perioada 2 – 10 martie, acesta ar fi pătruns, prin efracție, într-un alt imobil nelocuit, din aceeași localitate, ar fi răvășit bunurile din interior, fără a fura ceva sau de a le distruge.
„Tot la data de 11 martie, pentru documentarea și probarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Aleșd. Astfel, în urma percheziției efectuată la domiciliul bărbatului, polițiștii au descoperit și recuperat aproximativ 80% din bunurile sustrase”, a mai transmis sursa menționată mai sus.
Cercetările continuă în acest caz.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!