„Marți, 12 decembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 25 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive”, a transmis ofițerul pentru relații publice, agent-șef Alin Laza.
Martți, 12 decembrie, în jurul orei 11, pe strada Matei Corvin din Oradea, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.
[eadvert]
În urma testării preliminare a bărbatului de 25 de ani cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a mai transmis sursa menționată mai sus.
Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!