„Miercuri, 24 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 34 de ani, din localitatea Tășnad, județul Satu Mare, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Potrivit polițiștilor, bărbatul în cauză a fost depistat la volanul unei mașini, pe raza comunei Sălacea. În urma verificărilor s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.
Client vechi al polițiștilor
Acesta mai este cercetat în alte două dosare penale, pentru comiterea, în cursul anului 2023, a unor infracțiuni rutiere, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
[eadvert]
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.
Citiți principiile noastre de moderare aici!