Ingrediente reţetă:
Blat: 175g făină, 1 linguriţă praf de copt, 1 linguriţă scorţişoară măcinată, 50g migdale măcinate, 175g unt sau margarină la temperatura camerei, 175g zahăr, 3 ouă, coajă rasă fin şi suc de la o portocală.
Ingrediente pentru stratul de deasupra: 900g¸ vişine fără sâmburi, 100ml suc de coacăze negre, 1/2 pachet de gelatină, 225g peltea de coacăze roşii, 175 ml frişcă lichidă (29-35% grăsime), 50g fulgi de migdale prăjiţi uşor.
Mod de preparare (timp estimat: 45 min, complexitate: medie)
Preparare: pentru a face blatul încălziţi cuptorul la 180 grade.
Ungeţi cu grăsime şi tapetaţi fundul unei forme cu diametrul de 20cm.
Amestecaţi făina cu praful de copt, scorţişoara, migdalele măcinate, untul sau margarina, zahărul, ouăle, coaja de portocală şi 2 linguri suc de portocale.
Bateţi bine compoziţia 3-4 min. până când devine afânata şi pufoasă.
Aşezaţi jumătate din compoziţie în formă şi puneţi deasupra jumătate din cantitatea de vişine.
Puneţi cu grijă deasupra restul de compoziţie.
Coaceţi timp de 45-50 min. până caând blatul devine auriu şi consistent la atingere.
Lăsaţi-l să se răcească 10 min., apoi scoteţi-l din formă pe un grătar şi lăsaţi-l până se răceşte complet.
Spălaţi forma şi tapetaţi marginea cu hârtie pergament.
Aceasta trebuie să depăşească înălţimea marginii cu cca. 5cm.
Reaşezaţi blatul în forma tapetată.
Pentru glazură: încălziţi sucul de coacăze într-o cratiţă mică, presăraţi gelatina şi amestecaţi până se încorporează complet.
Încălziţi pelteaua de coacăze până devine lichidă.
Amestecaţi-o cu sucul de coacăze şi lăsaţi-o să se îngroaşe.
Aşezaţi restul de vişine deasupra blatului.
Când pelteaua începe să se îngroaşe, întindeţi-o cu ajutorul unei perii peste vişine.
Lăsaţi tortul la rece timp de 2 ore până când stratul de deasupra se întăreşte complet.
Scoateţi cu grijă blatul din formă.
Bateţi frişca până se întăreşte şi întindeţi-o pe marginea prăjiturii.
Ornaţi apoi marginea prin presare cu fulgi de migdale.
Poftă bună!
Reţeta Tort cu visine si migdale a fost propusă de adriana marcela pe forum culinar.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!