Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat la recepția lucrărilor, invitat de primarul comunei Sânnicolau Român, Dumitru Marin Munge. Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanții companiei Distrigaz Vest SA, care a realizat lucrările.
Proiectul a prevăzut construirea a 13 kilometri de conducte, valoarea investiției fiind de 3.044.630,49 lei, fără TVA. Din această sumă, contribuția Consiliului Județean Bihor a fost de 1 milioan de lei.
„Vreau să mulțumesc consilierilor locali care au votat pentru sprijinirea acestui proiect, domnului primar care a decis să facă parte din programul multianual derulat de Consiliul Județean Bihor, de sprijinire a acelor comune și orașe care doresc să-și introducă sau să extindă rețelele de gaze naturale. Consiliul Județean a venit alături de comuna Sânnicolau cu sprijin logistic, personal și financiar. Vom continua să facem acest lucru. Introducerea gazului rezolvă două lucruri importante. În primul rând, Sânnicolau Român, fiind o comună de șes, unde nu este pădure, problema încălzirii este, inevitabil, o problemă dificilă și aici gazul rezolvă, cu toate dificultățile de conjunctură, această problemă. Și al doilea lucru este că odată cu rețeaua de gaz, această comună devine mai atractivă pentru investitori” a declarat Mălan.
Urmează autorizarea
Rețeaua de distribuție a gazelor naturale din Sânnicolau Român va fi pusă în funcțiune în aproximativ 30 de zile, după autorizare.
În luna august 2021, Consiliul Județean Bihor a anunțat proiectul prin care va aloca, în fiecare an, un million de euro pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării. Până în prezent, Consiliul Județean Bihor a încheiat acorduri de parteneriat cu orașul Ștei și comunele Sânnicolau Român, Lunca, Mădăras și Tinca.
De altfel, lucrările au fost finalizate și în orașul Ștei. În 14 decembrie a fost realizată recepția lucrărilor. Consiliul Județean Bihor a alocat 1 milion de lei și pentru acest proiect.
În total, 19 primării din județul Bihor și-au exprimat interesul de a investi în introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, finanțate din fonduri europene guvernamentale, din bugetele locale și din fonduri private asigurate de firmele concesionare. Acestea se află în diferite faze de implementare.
Structura finanțărilor
Sprijinul Consiliului Județean Bihor constă și în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului.
Fonduri europene: Nojorid, Oșorhei, Paleu, Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș;
Fonduri guvernamentale: Sânmartin, Aleșd, Aștileu, Țețchea, Tileagd, Ciumeghiu și Cociuba Mare;
Fonduri private și susținerea Consiliului Județean Bihor: Ștei și Lunca, Sânnicolau Român și Cefa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!