Deşi trece printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, Primăria Sântandrei, a reuşit în acest an să finalizeze câteva lucrări şi chiar să demareze altele noi. Finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă în Sântandrei şi punerea acesteia în funcţiune este unul din obiectivele de care localnicii vor putea beneficia chiar peste 10 zile. Fiindcă de la 1 noiembrie, locuitorii din Sântandrei se vor putea racorda la reţeaua de apă. „ Reţeaua are 19.000 m, foraj, bazin, staţie de pompare şi va deservi locuitorii din Sîntandrei, investiţia fiind de 18 miliarde lei vechi. Fondurile au fost asigurate, parţial, din bugetul local, iar grosul din subvenţia de la Guvern prin HG 577 privind alimentarea cu apă a localităţilor rurale”, spune primarul de Sântandrei, Ioan Mărcuş. În paralel cu finalizarea acestei lucrări au fost demarată construcţia unui nou sediu pentru spaţii medicale şi sociale în Sântandrei.
Cabinete: 11 miliarde
„ Acesta va cuprinde trei cabinete medicale la standardele europene, un sediu nou de poştă, spaţii pentru închiriat pentru firmele de gaz, apă, telefonie, etc. Investiţia se ridică la 11 miliarde lei vechi şi va fi suportată parţial din bugetul local şi parţial din bugetul de stat”, a adăugat primarul Mărcuş. Nici partea spirituală nu a fost neglijată. La începutul lunii septembrie au fost puse pietrele de temelie la Biserica Ortodoxă şi la capelă. Biserica va fi construită de către Parohia Ortodoxă din Sîntandrei, iar Capela de către Primărie. Pentru capelă, proiectul tehnic este în faza de execuţie urmând ca în 2010 să înceapă lucrările de execuţie. Proiectul de execuţie al capelei cuprinde şi împrejmuirea şi amenajarea cimitirului comunal.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!