În zilele/perioadele cu temperaturi sub zero grade Celsius nu este permisă comercializarea legumelor şi fructelor proaspete destinate consumului uman în pieţe, unde nu poate fi asigurată temperatura optimă necesară păstrării fructelor şi legumelor.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Bihor spun că în aceste locaţii nu pot fi respectate condiţiile de siguranţă alimentară şi conformitatea cu standardele de calitate obligatorii conform legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor europene privind standardele de comercializare pentru legume şi fructe proaspete.
„În acest sens, noi am trimis administratorilor de pieţe agroalimentare din tot judeţul înştiinţări prin care sunt rugaţi să ia măsurile care se impun”, ne-a spus Nicolae Hodişan, directorul DAJ Bihor.
Autorităţile recomandă cetăţenilor să-şi cumpere legume şi fructe din spaţii amenajate unde frigul nu depreciază aceste produse.
„În situaţiile în care vom avea sesizări de la cetăţeni, conform cărora au cumpărat legume şi fructe depreciate, vom lua măsurile care se impun. În paralel, noi am început încă de luni controalele în acest sens. Acolo unde se vor constata nereguli, adică frigul a afectat calitatea legumelor şi fructelor, se vor aplica sancţiuni conform legislaţiei în vigoare, iar acolo unde va fi cazul, produsele respective vor fi retrase de la comercializare”, a punctat directorul DAJ Bihor.
Poziţia ADP
Liviu Andrica, directorul general al Administraţiei Domeniului Public (ADP) SA, care are în administrare pieţele din Oradea, spune că a luat act de notificarea primită de la Direcţia Agricolă.
„Noi încercăm să asigurăm condiţii pentru comercializarea legumelor şi fructelor proaspete. În Piaţa Rogerius temperatura nu scade sub 0° C. Nici în Piaţa Decebal. În hala de la Piaţa Cetate sunt module care pot fi încălzite. La fel şi în Piaţa Nufărul. În Piaţa Ioşia ar fi o problemă, dar acolo le-am permis producătorilor să-şi depoziteze produsele în spaţii închise şi să le scoată doar în funcţie de comenzi. Pe de altă parte, rămâne la latitudinea comercianţilor dacă ies pe asemenea temperaturi”, a declarat şeful ADP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!