Anunțul a venit după ce autoritățile de la Budapeste au raportat joi 6.278 de noi infecții, cel mai mare număr din ultimele trei luni, în mare parte datorită răspândirii rapide a variantei depistate inițial în Marea Britanie.
[eadvert]
Potrivit hirado.hu, ministrul transmis restricţiile hotărâte cu scopul de a încetini răspândirea epidemiei de coronavirus: în perioada 8 martie vor fi închise magazinele, cu excepţia celor alimentare, a farmaciilor, drogheriilor şi a benzinăriilor. De asemenea, între 8 şi 22 martie vor fi suspendate toate serviciile, în afară de sistemul sanitar privat.
Gergely Gulyás a declarat că sălile de fitness vor fi de asemenea închise timp de două săptămâni, antrenamentele şi întâlnirile sportivilor legitimaţi fiind permise exclusiv cu porţile închise. Parcurile şi arboreturile vor rămâne deschise, fiind permise şi activităţile sportive în aer liber în cazul în care distanţa de 1,5 poate fi menţinută între practicanţi.
Ministrul i-a rugat pe toţi angajatorii să asigure munca de acasă, în limita posibilităţilor, având în vedere mai ales familiile cu copii.
Purtarea măştii este obligatorie peste tot în aer liber – a subliniat Gulyás, menţionând şi restricţiile ce vor fi impuse la frontiere, în circulaţia persoanelor. Traficul de tranzit şi cel al mărfurilor nu va fi limitat.
Trimite articolul
XCe gunoi e Johanis asta inchide si Ungaria, si Grecia, aproape toata Europa o inchide.
-
E vorba despre proiectul Covid19.
Covid-19 a fost planificat să deschidă Noua Ordine Mondială :
https://www.incorectpolitic.com/dovada-irefutabila-covid-19-a-fost-planificat-sa-deschida-noua-ordine-mondiala/-
Bili , ce fumezi? vreau si eu. Waai de capul meu cati retardati
-
Nu conteaza daca situl cum e sau ce sa nu credeti ca in cazul in care acum firmele si bancile au planig de 5..10 ani conducerea globala nu are planing pe 50 ani trebuie sa fii foarte naiv ca sa nu vezi informatile evenimentele, bolile chiar daca nu sunt plauite vor fii accentuate sau diminuate in functie de incadrare in planing pe termen lung. Nu reprosez existenta bolii nici virulenta dar exista foarte multe virusi care sunt la fel de periculori dar nu s-ar introdusi masuri de purtarea mastilor sau limitarea libertatii de deplasare aste nu sunt masori de preveti e clar astea sunt masori care iti face traiul atat de incomod incat sa faci si accepti orice pentru a incapata libertatea fizica si aparenta pe carea o aveam.
-
Ai ocazia Covid-ului pentru teorie?
-
-
Nu fumează nimic. Eu cred că a făcut COVID. La el afecțiunea neurologică cauzată de virus nu a dus la pierderea temporară a gustului și mirosului ci la un alt tip de afecțiune neurologică ce pare a fi deja definitivă. Și din păcate nu există nici un tratament.
-
-
Bili, de ce dai link la un site neo nazist?
-
Serios?
Ceva dovezi?
Nimic.
Stai jos, nota 3.-
Un logo cu simbolul legionar, un fost colonel securist condamnat pentru negarea holocaustului etc. E un link legionar nazist.
-
Mesaj pentru Doi :
Iohanis e vopsit de PSD și de Voiculescu patron Antena 3.Cine l-a propus pe Iohanis ca și prim ministru pe vremea lui Băsescu?
PSD l-a propus în frunte cu Voiculescu patron Antena 3.
-
-
Pentru ca ai linkurile la siteuri communiste. Rahat ce esti.
-
Hai sictir, da pe tine cine plm crezi ca te conduce acuma, nu comuniștii vopsiți a lui Iliescu & co. Prostu poolii.
-
sictir la mata, iohannis e vopsit? vai de capul tau rahat mare ce esti.
-
Bai loaza, vezi ca Iohanis a fost propus premier în 2009 de PNL cu susținerea Psd și PC adică a lui Geoana și Dan Voiculescu.
Dar a luat UE de la Băsescu. Deci e văruit de-a binelea imaculatul tov Klaus.
Asa ca ciocu mic. -
Da unu, ai ciocu mic asa spune si mata.
-
-
-
o fițuica obscura din anale internetului 🙂
așa cum se descriu eu pe site la secțiunea Despre : “Acest site urmărește să prezinte evenimentele şi contextul istoric de azi prin intermediul satirei, deci este un pamflet.” – practic acest site este un PAMFLET rezulta ca si știrile publicate sunt un PAMFLET – NU?
in plus, la secțiunea de contact nu au nici o coordonata de contact doar unui form in care le poți trimite mesaj, DAR nici măcar nr de telefon sau adresa de email … NIMIC
si asta spui dumneata ca e o sursa credibila de informare ??? ha ha ha …
probabil unul din acele situri finanțate de Lulea si compania sa hAURifera de “politicieni” in frunte cu Peia N. si “generali” de la Neamul Romanesc – …penibil…-
Unom : uite aici, scrie același lucru, e un site cu toate datele de contact și cu drepturi de autor :
https://principia-scientific.com/proof-that-the-pandemic-was-planned-with-purpose/
Date contact :
Portions copyright © Principia Scientific International
Principia Scientific International (PSI) is a not-for-profit community interest association.
PRINCIPIA SCIENTIFIC INTERNATIONAL is legally registered in the UK as a company incorporated for charitable purposes. Head Office: 27 Old Gloucester Street, London WC1N 3AX. Telephone: Calls from within the UK: 020 7419 5027. International dialling: (44) 20 7419 5027. -
domule Bili – nu am nici timpul si nici cheful sa port polemici online, INDEOSEBI cu oameni atât de îndoctrinați si “veninoși” in gândire si mai ales in exprimare ca dv si acoliți celui care tot posta pe aici cub nik-ul cu semne de punctuație sau Racit-gripat etc…, sau anumit brand de margarina()
pe scurt , articolul postat de dv. are la baza un articol (preluat integral) din 30.09.2020 scris in https://madisonarealymesupportgroup.com/2020/09/30/proof-that-the-pandemic-was-planned-with-purpose/
de un anume dr. James H. Fetzer – care, la o scurta si rapida căutare apare ca fiind: James Henry Fetzer (born December 6, 1940) is a former professor of the philosophy of science at the University of Minnesota Duluth, conspiracy theorist and Holocaust denier.
Deci un conspiraționist si un NEGATOR AL HOLOCAUSTULUI!!!sursa : https://en.wikipedia.org/wiki/James_H._Fetzer
– in plus, pozele prezentate așa cu mare fast, ca fiind cele de protest a unor oameni fata de masurile de restricție – sunt din 2014 !!!! DECI au protestat anticipat – au protesta in 2014 pentru restricțiile din 2020 HA … Ha…
sursa : https://pixabay.com/ko/photos/%EB%8C%80%EC%84%B1%EB%8B%B9-%EA%B4%91%EC%9E%A5-%EC%9A%B8%EB%A6%84-%EC%82%AC%EB%9E%8C%EC%9D%98-592752/sa va uitați la data pozei si data publicări ei …. DECI …
si astea găsite așa pe graba, cu instrumente gratuite si publice nu cu cele “din dotarea de serviciu” … 😉-
Unom : site-urile alea prezentate de dvs. sunt site-uri obscure.
Cred că știți că pe Wikipedia, poate scrie oricine orice…..Dar despre faptul că se aplică pe oameni vaccinuri care nu au fost testate nici măcar pe animale, ce părere aveți?
O părere bună, bănuiesc. -
deoarece nu mai pot adaugă comentarii la post dv scriu aici,
eu am prezentat o poza care e făcută si publicata in 2014 iar site-ul prezenta de DV. , SUSTINE ca sunt protestele din 2020 împotriva masurile restrictive , NU…? … ca fiind proteste din 2020 … e corect pina aici ? ,… in plus situl pixabay.com e o colecție de milioane de poze , ce e dubios in asta?
in plus, tot la acel articol, așa zisi medici din Spania au toți fețele blurate, oare de ce? …
prima poza e o captura dintr-un video… de ce nu prezinta si acel video in care ei iau atitudine?
oare de ce nici o televiziune de la ei , unde democrației “bubuie” nu ca la noi, nu a prezentat acea “atitudine” ???Referitor la Wikipedia, e adevărat ca poate se scrie oricine e LOGAT si înscris la ei dar, la fel de bine se pot CONTESTA si cere sa se anuleze (sa se facă reclamație) daca informațiile prezentate nu sunt adevărate! NU?
Referitor la vaccin, eu sunt PRO , in plus, atât eu cit si membri familiei mele suntem parte din cei peste 1.000.000 de romani care au primit cel puțin o doza !
chiar daca nu mă credeți, va doresc sănătate si sa nu ajungeți sa cunoașteți efectele boli! -
Unom :
Pfff, în Presa Oficială nu prea te poți încrede.
E doar oficială.
Dacă te uiți în urmă în istorie la Presa Oficială , vei vedea ce manipulări nasoale a făcut.
Presa Oficială e plătită de cei care sunt acționari, și au interese ca să scrie ce vor ei.Cât despre vaccin, îți doresc sănătate să ai.
Oricum, un lucru e clar : când vor apărea efectele secundare ale vaccinului, virusul va fi dispărut demult….. -
Draci laci site nazist…ce te curentezi asa, ca în jurul nostru e plin de foști susținători pe fata ai nazismului, dar ne facem ca nu vedem.
Ai auzit de Hugo Boss? În 1930, compania asta a fost contractată pentru a crea uniformele partidului nazist.
De Bayer ai auzit?
Puţini ştiu că Bayer este o ramură a unei societăţi germane numit IG Farben care a fost cel mai mare grup care a lucrat cu naziştii şi a ajutat la dezvoltarea Zyklon B, gazul utilizat în camerele de gazare. Compania a finanţat mai multe dintre experimentele odioase ale lui Josef Mengele.
De Compania Ford Motor ai auzit?
Henry Ford a fost unul dintre idolii lui Hitler. În plus, Henry Ford a fost un antisemit deschis şi a fost distins cu o medalie nazistă de ziua aniversării celor 75 de ani.
Alți colaboratori prolifici ai regimului nazist au fost Kodak și IBM. Dar ipocrizia e mare, doar banul a contat și tot el primează mereu.
Vezi ca exista o carte, ” Radacinile naziste ale Bruxelles UE “., poate o citești pt cultura ta generală.
PS: toți cei care au tăcut știind foarte bine ce se petrece în Germania nazistă ( șefi de state, prim miniștrii, familiile regale europene, vaticanul cu v mic) pot fi numiți negatori ai Holocaustului.
Vezi ca a mai existat un Holocaust, cel al ucrainenilor, pus la cale de Stalin și bolșevicii lui, numit Holodomor, dar de care nu prea vorbește nimeni.
-
-
-
-
Johanusul e doar un gunoi. Il mai si platim.😁se baga cu claparii in justitie
-
Coronasu’: Orban macar face ceva pentru tara….natia ta cate echipamente de ATI a achizitionat in ultima vreme?? Cate vaccinuri a aprobat? Ce face in momentul de fata sa atraga investitori,firme in tara?Autostrazi? Meri’la Suplacu de Barcau? Lol. Hai MAGYARORSZAG, si pe 15 martie de ziua lor nationala, le doresc “Isten ald meg a magyart…” = Sa il binecuvantezi maghiarii Doamne…
Oricat injurati, atat puteti voi…-
Doar atat ai reusit sa aduni deocamdata , hai mai screme-te un pic stiu ca vei reusi sa mai scoti ceva !!!
-
Nici noi nu scăpăm. De Paști să nu putem ieși puțin la iarbă verde…
-
Ne inchid ungurii si pe noi
Orban Viktor nebunu trage cu sutu in covidu..la-la-la-la
-
unde esti internat, la Nucet sau Stei ? 🙂
Sunt nenorocitii astia de medici, dictatura sanitara , mana in mana cu Johannis si cu Bill Gheitz care inchid acuma si Ungaria. Jos Ponta!
Istenem Istenem
“Budapeste”
“…in perioada 8 martie”
Mi-a ajuns.
-
scris corect, sa inteleaga si oameni politici romani de etnie maghiara ce haladuiesc prin bihor
Haaa…haaa..Mai nou cine nu e de acord cu cei din secta Covid e numit nazist,,inainte era acuzat ca e platit de rusi.
Nu scrie nimic de scoli si gradinite in articol.Se inchid sau nu?
Imunitatea se castiga în aer liber nu în casă sau apartament. Relaxarea minții umane se face în natură, privind la lucrurile create de Dumnezeu, floră, faună etc. Oxigenarea creierului, sistemulul muscual / nervos, funcționarea în parametri ai plămânilor etc se face făra mască și nu cu mască. Calitatea digestiei pe lângă o hrană de calitate, diversificată ca și conținut de fibre, se realizează prin mișcare. Reducerea disconfortului fizic si imbunatatirea functionarii articulațiilor și a sistemulșui circulator / limfatic se realizeaza tot prin miscare. Calitatea vieții și a stării de sănătate crește când sedentarismul se reduce. Ani de zile s-a făcut reclamă la TV că se recomandă pentru sănătate 30 min de mișcare în fiecare zi. Situația, actualmente, duce la reducerea capacității de luptă a organismului în caz de boală dacă măsurile se mențin. Fraților, în fiecare an, vaccinul gripal, clasic, se modifică, și în fiecare an se refac vaccinurile gripale clasice, deci în fiecare an tulpina se modifică, dar nu ne-a speriat nimeni până acuma cu tulpină peste tulpină. Și până acuma nu te-au vaccinat forțat în masă pentru vaccinul gripal clasic. Să nu ne lăsăm păcăliți și speriați. Viața merge înainte, și am mers întotdeauna. 99% din cei 800.000 + de români bolnavi de Covid si-au revenit gratie propriului lor sistem imunitar. Organismul uman este cea mai bună mașină de luptă. Se poate adapta și la o altă tulpină dacă va apare deoarece are instrucțiunile de apărare de la prima imbolnavire. Pentru cei mai expusi, da, daca dorec vaccin, dar nu Pfizer si altele ca nu sunt vaccinuri, ci injectii/dispozitive medicale. Luati Sputnik sau orice alt vaccin clasic pe baza de virus slăbit. Și nu în masă, doar la cei slăbiți.
-
Foarte bine ai spus Claudiu !
Nu trebuie să fim cu capul băgat în căcatul de manipulare a Presei Oficiale.
Trebuie să gândim fiecare cu mintea noastră.
Nu trebuie să gândim cu frica indusă de Main Stream Media. -
Claudiu,
Acuma o să vină de la miliție Unom, Vasile sau Gheorghe (3 în unu) și o să spună că te plătesc rușii sau naziștii.
O să te întrebe “ce meserie ai” și alte căcaturi.
Oricum dacă acest individ e plătit din bani puplici, are o problemă.
La fel ca blonda lui Băsescu, Elena Udrea, care plătea postaci ca să latre pentru eu și pentru PDL.-
Când elevul mediocru de clasa a V-a scrie despre fizica cuantică inspirat de ce a citit pe internet zâmbești și îl susții ca să nu îl dezamăgești. Dar când elevul mediocru devine adult cu 12 clase terminate cu greu și combate axiomele fizicii cuantice cu vehemență, în baza acelorași informații culese de pe Google îl pui la punct fără drept de apel.
-
Stimate domn sau doamna ?!? după user nu îmi pot da seama 🙂
nu știu sub ce pseudonim mai postați dv pe aici, dar , așa cum am mai spus si altor useri (sau tot dv dar cu alt nik) eu nu postez sub alt user!!! Ce e așa greu de înțeles? Daca nu pricepeți un lucru atât de elementar cum am pretenția sa înțelegeți restul lucrurilor, chiar si ceea ce postați dv.! Nu mă credeți, IP-urile nu mint!
Spre știința dv, nu am întrebat ce meserie are/aveți , am întrebat “ce calificare are” adică ce studii are!… acum pricepeți ?… e o MARE diferența !
Problema o aveți dv, si chiar va recomand un consult (foarte serios), de specialitate.
ca sa revenim, dv ce studii aveți? ce calificare?
adică, sa înțelegeți exact, studiile se refera la muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu desfășurat in cadru organizat adică : INTR-O UNITATE DE INVATAMANT ACREDITATA ! nu pe forumuri si site-uri dubioase sau, sa le spunem elegant: obscure.
deci … ne spuneți ? 🙂-
Unom, zis și Vasile :
Să ai mare grijă :
Când milițianul e fudul și prost , e trimis să lucreze pe post de semaforDeci… la calificarea pe care o ai, nu ești credibil deloc.
Discuția cu tine e la un nivel prea jos.
E la un nivel de discuție cu un milițian analfabet de pe vremea lui Ceaușescu.Ai văzut filmele cu Louis de Funes, cu milițienii aia proști din Franța ???
Să ai mare grijă.
Când milițianul era fudul și prost, era trimis să lucreze pe post de semafor.-
domnule – sunteți de rasul curcilor ;-), omul va explica ceva iar dumneata o tii tot pe “calea” dumitale. Ca sa mă cobor la limbajul dv, doar asta știți sa jicniți si sa aruncați cu “venin”, poate așa o sa pricepeți mai bine: “ba ești prost sau … ești prost!”
Daca sunteți atât de POTENT Intelectual pe cit va tot lăudați pe aici, de ce nu menționați studiile si calificarea/calificările care le aveți? daca aveți….!
Prea le știți dv pe toate!
daca aveați o capacitate intelectuală, chiar si spre medie, observați din analiza pe text dar si pe conținutul mesajelor ca afirmațiile dv. nu au susținere iar acele texte sunt scrise de doua persoane diferite.
Ca fapt divers , sa știți ca prin decretul de Lege numărul 2 din 27 decembrie 1989 militia nu mai exista!!! așa ca degeaba o tot “fluturați” pe aici cu militia ca nu tine…dar cred ca am prea mari pretenții in privința dumitale…
-
-
Unom,
Normal, miliția s-a desființat, teoretic.
Dar dacă te uiți în oglindă, ce vezi?
Un semafor vezi.-
Ce hilar ești, probabil ești un frustrat care nu știe altceva decât sa scrie jicniri din fata unui monitor, lasă… nu fi amarat… condu cum știi tu (deși probabil nu ai carnet), nu respecta “semaforul” fii Brav, arata-i ca tu știi mai bine ca el, fii căpitanul nostru … HA ha ha…
PS . te rog sa nu te vaccinezi… ok? … poate avem noroc , noi cei care ne-am vaccinat … 🙂 înțelegi tu… ca doar ești “intelectual”
-
-
Lasa Unom , nu te necaji,pentru pregatirea ta e bine ca lucrezi si pe post de semafor.
-
stimabile, stați liniștit, cei ca dv mă amuza nu mă neliniștesc, chiar mă fac sa rid in hohote…
-
-
Zice bine tu unom trebe ai la tine pregatire calificarea daca vrei sa scris acilea asa.
-
-
Ungaria nu mai exista. Se cheama acuma ORBANISTAN
-
Atunci Romanica e Ciolanistan colonie
Masca de protecţie ne face mai umani dar maimuţele nu vãd asta.
Imunitatea e comunitatea.