Imobilul se află în proprietatea municipiului Oradea dar este într-o stare avansată de degradare. Pe durata lungilor dispute în justiţie, intervenţiile pe care le-a suferit clădirea sunt nesemnificative. Unele dintre ele sunt vizibile din stradă deși nu au parcurs birocraţia obligatorie a autorizării. Ferestrele termopan montate doar pe câte un tronson sunt un bun exemplu în acest sens.
Municipalitatea are intenţia de a accesa fonduri europene în vederea realizării de reparaţii capitale la clădirile care compun instituţia de învăţământ.
Primarul Ilie Bolojan a menţionat că în curând administraţia locală va demara procedura de licitaţie pentru realizarea lucrărilor de reparaţii capitale la complexul de clădiri al colegiului naţional.
Clădirea şi terenul aferent colegiului „Mihai Eminescu” au fost revendicate în anul 2009 de către Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, Municipiul Oradea câştigând procesul în anul 2014, prin hotărâre irevocabilă a Curţii de Apel Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!