Mulţi au crescut cu muzica lor, alţii s-au căsătorit sau au încins focuri de tabără cu piesele lor iar alţii mai tineri acum îi descoperă. Pentru majoritatea celor care s-au aflat duminică seara în Window Pub, concertul celor de la Pasărea Rock a răscolit amintiri frumoase. Au ucis balaurul din Cantafabule, i-au adus pe Negru Vodă şi Ceasornicarul „ce măsoară vieţile cu-n ceas de buzunar”, şi-au pornit un Praznic năpraznic de-au ţinut lumea în picioare, la cântat.
E incredibil, pentru cei ce îi ştiu de-o viaţă, să îi vezi cu spiritul la fel de tânăr, cu o energie de invidiat şi cu o bucurie de a cânta cum nu vezi la mulţi. Vocea lui Mircea Baniciu trece proba timpului „ungând” sufletele cu aceeaşi bucurie pe care o ştim din totdeauna. Basul lui Josef Kappl înseamnă tot „muzică şi muzichiie” iar tobele lui Ovidiu Lipan Țăndărică „rup” scena şi acum cu solouri inconfundabile. Cineva din sală spunea că Mani Neumann seamăna cu Plesneală, din filmul Harry Potter. Şi nu greşea deloc. Pentru că este un adevărat vrăjitor al viorii, un artist ce respiră muzică şi trăieşte la intensitate maximă fiecare moment. Vlady Cnejevici la clape completează firesc acest proiect iar chitarele lui Teo Boar și Cristi Gram sună extraordinar pe ritmurile Sirenei sau a Pisicii negre.
După trei reprize de concert, bisurile s-au legat într-o a patra parte în care scena şi sala s-au unit prin versurile pieselor Nunta, Andri Popa, Mugur de Fluier şi Fata verde. Pasărea rock renaşte acum la fiecare concert din propria cenuşă şi merge mai departe. Cu o istorie minunată în spate dar cu deschidere spre viitor. Şi trecând peste nostalgii, ca o lecţie pentru mai tinerele trupe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!