Și la Oradea a fost Revoluție! Și Oradea ar trebui să facă parte din rândul orașelor martir! Acesta este crezul celor care au participat activ la evenimentele din decembrie 1989. Câteva dintre aminitirile participanților la Revoluția din 1989 au fost evocate cu ocazia vernisajului expoziției de fotografii: „Revoluția în imagini”, care a avut loc vineri, 15 decembrie la Muzeul Cetății Oradea.

„Oradea, oraș liber”

Oradea a fost declarat oraș liber de către primul primar al orașului după Revoluţie, Mircea Bradu, înainte de fuga lui Ceaușescu cu elicopterul de pe Comitetul Central, la ora 12:00, în 22 decembrie 1989.

„La cumpăna acestei zile, declarăm orașul liber Oradea!”, este mesajul citit de Mircea Bradu, cu opt minute înainte de fuga lui Ceaușescu.

Acesta a vorbit despre cum a ajuns primarul orașului. „Nici nu știam ce eram atuncea, primar sau prefect, că eram la județ, că eram la oraș. Colegul meu de Revoluție, Pavel Negruț, m-a propus pe mine, că eram directorul teatrului și trebuia cineva care să fie cunoscut, cineva care să nu aibă tinichele de coadă. Apoi, cu cei câțiva care eram acolo, am ales comitetul de cinci, apoi comitetul de 13. La Oradea s-a început devastarea Primăriei și noi trebuia să luăm măsuri să nu se fure, să nu se distrugă. Veniseră cociși cu tablașurile și pur și simplu furau covoarele”, povestește Mircea Bradu.

Specificul la Oradea

„Există un specific al Revoluției de la Oradea, pentru că noi credem că a fost o Revoluție. Noi toți cei care am fost acolo am trăit ca pentru o Revoluție. Noi am luat peste noapte responsabilități administrative și am dus mai departe viața normală a orașului și a județului. Dacă nu ar fi fost înțelegerea orădenilor, pentru că la început a fost o vermuială, devastări, că nu știa nimeni ce a fost acolo, nu știu unde se ajungea. De la Primărie până la Biserica cu Lună și până la teatru era o mare de oameni care aștepta de la mine ceva. În momentul când am apărut în fața lor, a fost pentru mine o emoție îngrozitoare. Ce să le spun? Lângă mine era popa Megheșan, un preot foarte tânăr, care venise de la o bursă din Suedia. I-am spus: părinte, spune-ți o rugăciune! În clipa aia, imaginați-vă aceste două piețe în genunchi, spunând Tatăl nostru, în românește, în ungurește și în țigănește. Era un moment absolut indescriptibil. În momentul în care lumea s-a ridicat, totul a decurs normal”, își amintește primul primar al Oradiei libere.

Acesta a vorbit și despre sosirea generalului Nicolae Șchiopu, comandantul Garnizoanei Oradea, și de rumoarea creată la cuvântarea sa. „Domnia sa a făcut două greșeli. A venit cu TAB-ul și după urcarea în balconul Primăriei li s-a adresat celor din piață cu formula: «dragi tovarășe și stimați tovarăși».

În clipa aceea, mulțimea a început să vuiască. Domnia sa, care avea o inteligență sclipitoare a continuat: «În regulamentele de funcționare ale armatei române, modul de adresare încă este acesta». După care s-a adresat mulțimii cu: «doamnelor și domnilor» și astfel a dezamorsat o tensiune uriașă. Cert este că armata a fost cu noi. Vă propun să priviți harta.

Partea aceasta de Nord-Vest a României, Oradea, Satu-Mare, Baia Mare și Zalău, unde generalul Șchiopu avea influență, în perioada aceea, și priviți alte zone: Arad – morți, Timișoara – morți, Cluj – morți, Bistrița – morți, dincolo, în toate părțile – morți. Aici, în această zonă, datorită armatei care a lucrat perfect nu s-a împușcat nimeni”, a subliniat Mircea Bradu.

El crede că, pe nedrept, din cauză că la Oradea nu a murit nici o personă, Oradea nu face parte din rândul oraşelor martir. Ori acest lucru ar trebui considerat un merit. „Eu zic așa, că tocmai defectul care ni se impută nouă ca oraș erou din toate orașele care au contribuit la Revoluție într-un mod hotărâtor, ar trebui luat în considerare. Orașul acesta, care a fost extrem de atent la toate indicațiile noastre a reușit să dea această specificitate la toată Revoluția”, consideră Mircea Bradu.

„Aici Radio Europa Liberă”

Despre cum a aflat de evenimentele de la Timișoara și București ne-a povestit inginerul Dan Copăceanu. „În acea vreme, la televizor era program de două ore. Mi-am cumpărat un aparat radio de producție bulgărească unde puteam asculta Europa Liberă.

În 15 decembrie, la ora 6:00, înainte de a pleca la serviciu, am avut surpriza să aud o veste pe care nu cred că ar fi putut-o concepe nimeni din România: s-a întâmplat ceva la Timișoara. Europa Liberă nu transmitea știri care nu erau verificate cel puțin din două surse. În acea zi, pe baza unei știri interceptate din Ungaria, s-a și dat vestea că la Timișoara s-a întâmplat ceva. Din acel moment, Radio Europa Liberă și-a prelungit programul și emisiunile despre România erau de durată mai mare.

 

Toate convorbirile telefonice cu străinătatea erau întrerupte. Într-una din emisiunile de atunci mi-am amintit că s-a emis din Timișoara, din sediul Securității. Deci, cineva de la Securitate a transmis ce se întâmpla acolo. Telefoanele Securității nu erau interceptate”, a precizat Dan Copăceanu.

Între est și vest

Generalul în rezervă, Vasile Creț, șef de stat major la o unitate de logistică în 1989, a povestit că în 1967 s-a pus bazele înlăturării socialismului.

„Această acțiune de înlăturarea a socialismului, ca misiune principală, a avut-o NATO. Strategia a fost apropierea de sistemul socialist. Prima a fost apropierea de URSS.În țările vecine au avut loc revoluții de catifea. Și la noi putea să fie tot așa, dar societatea, inclusiv armata, a fost dezinformată. Erau câteva instituții ale statului care știau. Din păcate, împotriva României a acționat atât estul cât și vestul. Cele mai puternice țări străine au acționat nu de pe teritoriul Ungariei ci al Iugoslaviei. E adevărat că și în Ungaria se făcea propagandă împotriva lui Ceaușescu”, a povestit Vasile Creț.

Acesta a vorbit și despre armata României și rolul ei în Revoluție. „În regulamentele militare nu se spunea că armata trebuie să tragă în popor. Au fost multe diversiuni. Armata, la acea dată, era o forță în România, aproape 350.000 de suflete. Într-un raport prezentat la Națiunile Unite în 1990 se spunea că România este o țară industrializată și o putere militară”, a precizat generalul în rezervă.

În ceea ce privește Revoluția din decembrie 1989, generalul Creț este de părere că este vorba de „o schimbare de sistem, care, din capul locului, însemnă revoluție”. Gheorghe Bungău, în acele vremuri un tânăr căpitan de de 29 de ani, locţiitor de comandant de unitate de grăniceri, ne-a relatat şi el câteva episoade reale din care se pot trage câteva concluzii.

„Faptul că în Oradea şi judeţul Bihor nu s-a vărsat sânge este un cumul a sute de oameni şi a multor acţiuni. Am primit informaţia că postul de miliţie din Săcuieni este înconjurat de sute de persoane de o anumită culoare, cu intenţia de a omorî miliţienii şi de a le lua armamentul. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă armamentul ar fi ajuns în mâinile lor. Mulţi dintre ei beţi, recidivişti, infractori, etc. Ce măcel s-ar fi întâmplat în acea zonă.

În cele din urmă, mai cu o glumă, mai cu vorbă bună, s-a reuşit să se despresure postul de miliţie, iar miliţienii au fost scoşi pe uşa din dos şi trimişi la Oradea. Armamentul a fost dus la postul de grăniceri”, ne-a povestit colonelul în rezervă Gheorghe Bungău, primvicepreședinte al Asociației Cadrelor Militare în Retragere și Rezervă Filiala Bihor.

Ce ar putut fi?

„Mulţi nu ştiu ce a fost atunci şi ce ar fi putut să fie. S-a primit dispoziţie ca trenul accelerat care venea de la Timişoara cu studenţi să fie aruncat în aer. Dacă s-ar fi executat acest ordin, câţi morţi ar fi fost la Oradea?”, se întreabă Pavel Negruţ, participant la Revoluţie.

„Dacă nu se punea piciorul în scară la început, când ţiganii au devastat şi spart prăvălii, unde se ajungea? Am avut noroc că îl cunoşteam pe un ţigan, Kolompar, şi l-am pus să le spună că este stare de necesitate şi cine încearcă să spargă şi să fure va fi executat”, îşi aminteşte revoluţionarul.

La Oradea a fost un singur mort, la aeroport, unde un şofer cu un TIR de carne, care era cu concubina nu a oprit la somaţie.

Baie în cada lui Ceușescu

Un alt orădean participant la Revoluție, efectuând în acea perioadă stagiul militar la București, în Comitetul Central (CC), este jurnalistul Florin Budea. Acesta a povestit cum a făcut duş în apartamentul lui Ceaușescu.

„Nu mai făcusem baie de mai multe săptămâni. Am intrat în baie și în timp ce un camarad stătea de veghe cu armele, celălalt făcea duș. Am avut nesimțirea de a mă urca cu bocancii mei de soldat pe biroul fostului secretar al PCR și mi-am adus ca amintire un țurțure de cristal din candelabrul aflat deasupra biroului”, și-a amintit Florin Budea.

Acesta a derulat și întâmplări care la această dată ar părea hazlii, dar atunci au fost luate în serios putând crea panică.

„La un moment dat a venit un soldat și mi-a spus că a căzut cineva de la etaj, eu fiind comandant de gardă. Clădirea CC era cât un bloc cu sașe-șapte etaje. Am ieși afară, am ocolit clădirea, și am văzut persoane care înghesuiau covoare din CC într-o mașină cu număr de București. Unul dintre soldații care stătea într-o comună limitrofă Bucureștiului arunca covoare de la etaj”, relatează jurnalistul. El spune că singurul lui merit a fost că a scăpat viu, alții fiind mult mai puțin norocoși.

Fotograf la Revoluţie

Cu greu am putut să smulgem o declaraţie de la colegul nostru, Alexandru Niţescu, pe vremea aceea fotograf la Crişana.

„Mulţi dintre participanţii de la Revoluţie erau ca într-un fel de transă revoluţionară. Era o amestecătură de persoane, de toate categoriile. Unii dădeau foc la tablourile lui Ceauşescu. Pe mine mă interesa să-mi fac meseria. Să fac poze, să văd cum se manifestă mulţimea. Erau persoane speriate de ce s-ar putea întâmpla. Nu era o certitudine că Revoluţia nu va fi înăbuşită. Am văzut şi lucruri care m-au scârbit. Am văzut şi oameni care nu au avut nimic de-a face cu Revoluţia şi care au profitat”, ni s-a destăinuit Alexandru Niţescu.