Povestea continuă. Timişoreana a iniţiat un nou proiect, intitulat „Povestea oraşului tău”. Prin acest proiect organizatorii şi-au propus să recreeze atmosfera, plină de farmec, a perioadei interbelice. Concitadinii noştri vor putea redescoperi Oradea de altădată prin intermediul unor seri tematice, organizate la Grădina de Vară, de Timişoreana.
Promovează valorile
Potrivit brand managerului Timişoreana, Liliana Martin, activităţile derulate în cadrul proiectului au menirea de a susţine, promova şi păstra adevăratele valori româneşti, de la clădiri şi locuri istorice, la tradiţii.
Timişoreana înfrumuseţat, începând din 7 septembrie, Gara din Oradea cu o expoziţie de fotografie. Aici, vor fi expuse permanent fotografii din Oradea interbelică.
Totodată, între 10 septembrie şi 15 octombrie, în fiecare vineri, Grădina de Vară îi aşteaptă pe domni şi pe domniţe la serile tematice, pline de antren şi voie bună, animate de ofiţeri de epocă, de Miţa şi Pampon, dar şi de concursuri de karaoke pe melodii specifice – romanţe de altădată. Pe 11 şi 25 septembrie, între orele 20 şi 22, orădenii sunt aşteptaţi la Vulturul Negru, pentru a retrăi armosfera interbelică, vizionând reprezentaţii teatrale, susţinute de actorii Teatrului de Stat din Oradea.
„Orădenii care doresc să afle mai multe despre modul în care românii se bucurau de timpul lor liber în perioada interbelică sunt invitaţi să acceseze site-ul www.povesteaorasuluitau.ro”, a declarat istoricul Adrian Majuru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!