Astfel, transportatorii care vor renunța la unele curse sau trasee vor avea de plătit penalități, firmele de transport persoane nu vor mai avea posibilitatea să crească prețul biletelor de capul lor și vechimea nu va mai fi criteriul principal de atribuire a traseelor.
Consiliul Județean Bihor supune dezbaterii publice modalitatea de atribuire a serviciului public de transport județean de persoane, caietul de sarcini al serviciului de transport, programul de transport public, precum și lista stațiilor aferente programului.
Rute mai profitabile
“Proiectele propun mai multe modificări. Programul de transport a fost făcut mai suplu, astfel că 70% din traseele care se suprapuneau geografic au fost grupate. Au rezultat 21 de loturi, în așa fel încât orice operator de transport care va opera rute mai puțin profitabile să poată să își compenseze efortul financiar din cele cu număr ridicat de călători”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.
Vechimea nu mai este criteriul principal
[eadvert]
Totodată, o schimbarea majoră o reprezintă eliminarea punctajului pentru vechimea pe traseu, care reprezenta în anii precedenți criteriul principal de atribuire. “Acest lucru duce la deschiderea pieței și pentru operatorii de transport care au acumulat experiență în mediul concurențial privat”, mai arată sursa citată.
Garanții pentru CJ, penalități pentru firme
De asemenea, documentația supusă dezbaterii publice prezintă condițiile de atribuire a unui contract de serviciu public, așa cum este acesta definit de regulamentul CE 1370/2007. “Regulamentul cuprinde obligații și responsabilități clare atât pentru operatorii de transport, cât și pentru Consiliul Județean Bihor, ceea ce înseamnă o mai mare stabilitate și predictibilitate a sistemului de transport public, încercând a se evita situațiile din anii precedenți, când unii operatorii de transport renunțau unilateral la prestarea unor curse sau trasee”, se precizează în documentul trimis de CJ Bihor. Astfel, județul va solicita transportatorilor garanții ce vor putea fi executate în cazul în care operatorul de transport își va încălca obligațiile contractuale, fiind stabilite penalități clare în funcție de anumite situații.
Tarifele, în funcție de cheltuieli
“Pentru publicul călător este important de știut faptul că tarifele vor reflecta costurile operaționale efective și nu vor mai fi stabilite arbitrar de operatorii de transport. Prețul biletelor va fi stabilit în baza unei formule matematice clare, iar orice ajustare a acestor tarife va trebui să fie în concordanță cu eventualele modificări structurale ale elementelor de cheltuieli, care au fundamentat tariful inițial”, se precizează în document.
Dezbatere publică
Operatorii de transport și alte persoane interesate sunt invitate la o dezbatere publică pe această temă. Dezbaterea va avea loc pe data de 20 iulie, la ora 17:00, în Sala Mare a Consiliului Județean Bihor. “Scopul discuției este de a aduce eventuale îmbunătățiri materialului prezentat și de a clarifica eventualele nelămuriri, având în vedere caracterul de noutate”, arată CJ Bihor. Documentul poate fi consultat la avizier, la Compartimentul Transport, precum și pe website-ul propriu, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Transparență/ Transparență decizională. Cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de acte normative la adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul Consiliului Judeţean Bihor, în termen de 10 (zece) zile de la data publicării acestuia pe website-ul Consiliului Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!