Aleșii județeni votează joi modificările la HCJ 241/2020 Regulametul privind întreţinerea pe timp de primăvară – toamnă şi gospodărirea drumurilor publice la nivelul judeţului Bihor, după ce capitolul sancțiuni trebuie să fie scos din document, ca urmare a unei hotărâri a Curții de Apel Alba Iulia.
Asta nu înseamnă însă că primarii din județ care nu respectă regulamentul vor scăpa de amenzi.
„Vom sesiza Garda de Mediu cu privire la situațiile pe care le vom constata în județ, în care drumuri care nu sunt întreținute, nu se face curățenie pe șanțuri, parcările devin adevărate gropi de gunoaie, pe marginea drumurilor sunt aruncate gunoaie. Amenzile date de Garda de Mediu sunt cam de zece ori mai mari față de cele care erau prevăzute în regulament. Periodic vom face verificări la nivel de județ, în așa fel încât starea de curățenie să fie cât mai bună”, a avertizat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Document contestat
Regulametul privind întreţinerea pe timp de primăvară – toamnă şi gospodărirea drumurilor publice la nivelul judeţului Bihor, adoptat de CJ Bihor în decembrie 2020, a fost contestat în instanță de primarii UDMR din: Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Abrămuț, Biharia, Borș, Buduslău, Cherechiu, Curtuiușeni, Diosig, Lugașu de Sus, Paleu, Roșiori, Sălacea, Sălard, Sâniob, Șimian, Tarcea, Tămășeu, Tăuteu, Viișoarea și de consilierul județean Boda Gergely Zoltan. Hotărârea prevede că întreţinerea platformei drumurilor asfaltate (naţionale, judeţene, orăşeneşti şi comunale) este asigurată în intravilanul localităţilor de către primării. Acestea trebuie, potrivit documentului, să tundă vegetaţia de pe marginile șoselelor de trei ori pe an. Totodată, trebuie curățate gunoaiele de pe marginile drumurilor și parcări. Primăriile îi pot pune la muncă, potrivit HCJ, pe beneficiarii de ajutoare sociale. Documentul prevedea sancțiuni cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei pentru primarii localităților care nu respectă prevederile regulamentului. Prin sentința Curții de Apel Alba Iulia din luna martie, acestea au fost eliminate. „Instanța a anulat exclusiv articolele care se referă la sancțiunile pe care Consiliul Județean le poate aplica primăriilor”, a declarat Bolojan. „A rămas partea de responsabilități, care este obligatorie. Și anume, că intravilanul localității, inclusiv drumurile naționale și județene, urmează să fie în responsabilitatea primăriilor”, a subliniat președintele CJ.
„Primăriile trebuie să știe că trebuie să își întrețină intravilanul”, a continuat Bolojan, care a precizat și că toate standardele prevăzute în regulament sunt în vigoare.
Trimite articolul
XPrimarii multi dintre ei ar terebui pusi la munca ca nu fac nimic decat semneaza statul de plata si sunt platiti nemeritat cu bani multi doar pentru ca sunt politrucialesi beneficiind de legii in beneficiul lor votate aiurea in parlamernt.
Foarte bine sa fie saptamanal controale ,dezastru pădurea de la Miersig plina de gunoaie , oamenii din sat folosesc pădurea pe post de gunoi . Dar să verificați și în profunzime nu numai la sosea . Sa nu mai vorbim de tăiatul pădurii ,se știe foarte bine in sat . De ani de zile lemnul dispare oare cum este posibil ???? De ce este permis acest lucru ????
Nu înțeleg insistența șefului C.J. în respectiva situație.
Dacă drumul aparține de C.J. în cazul unui eveniment rutier datorat unei gropi în acel drum. Cine va fi tras la răspundere pentru repararea autoturismului. Culpabil în mod normal este proprietarul drumului, respectiv a gropii, existând în acest sens sute de decizii ale instanțelori. Din câte am înțeles instanța a păstrat doar ca și recomandare acel H.C.L. privind întreținerea drumurilor de către primării a drumurilor județene care trec prin localități, tocamai datorită aberațiilor.
Deci amenzile Gărzii de Mediu ar trebui date tot celui de care aparține drumul, C. J., chiar dacă sunt de 10 ori mai mari.
Din contră primarii acelor localități ar putea să sesizeze Garda de Mediu pentru a veni să constate și să amendeze aparținătorul drumului dacă nu îl întreține corespunzător.
Sau datorită bunei relații dintre șeful Gărzii de Mediu și șeful C.J., acesta consideră că se poate da amenda dicreționar cui dorește el.
” Hoții strigă, hoții ”
În ograda PMO.este cea mai mare gropă de depozitare a gunoaielor şi a molozului din construcții, în zona parcului industrial 2, pe terenuri ce aparțin primăriei