Este vorba de adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere şi adeverinţă prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizație a crescătorilor de bovine.
Organizațiile/asociaţiile crescătorilor de bovine din judeţul Bihor, legal constituite, care eliberează adeverința prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului sunt: Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Animale Domestice şi Păsări Bihor, Asociaţia Fermierilor Crescători de Bovine Bihor, Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bihoreana Chişlaz şi Asociaţia Crescătorilor de Animale Marghita.
Reglementări
De asemenea, producătorii agricoli care deţin un efectiv de minimum 20 de capete vaci în exploataţie la data depunerii cererii, în termen de 3 luni de la 28 octombrie 2013, vor înscrie întreg efectivul de vaci în Registrul genealogic al rasei deţinut de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic.
După înscrierea efectivului de vaci în Registrul genealogic al rasei, solicitanţii vor depune, până la data de 29 ianuarie 2014 inclusiv, la APIA Centrul Judeţean Bihor, o adeverinţă eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic, care confirmă înscrierea animalelor în Registrul genealogic al rasei. Asociaţia crescătorilor de bovine din judeţul Bihor care poate elibera adeverința prin care se confirmă înscrierea animalelor în Registrul genealogic al rasei este Asociatia Judeteana a Crescatorilor de Animale Domestice si Pasari Bihor
„Fermierii care au depus cererea de plată pentru PNDC bovine şi nu au depus adeverinţele necesare trebuie să le prezinte la APIA Centrul Judeţean Bihor, în caz contra nu pot beneficia de sprijin. Data limită pentru depunerea adeverinţei de la medicul veterinar şi a adeverinţei prin care se recunoaşte statutul de crescători de bovine este 20.11.2013 iar pentru depunerea adeverinţei care confirmă înscrierea animalelor în Registrul genealogic al rasei este 29 ianuarie 2014”, a precizat Florian Pavel directorul APIA.
La APIA Centrul Judeţean Bihor, pentru PNDC în sectorul zootehnic la specia bovine anul 2013, au fost depuse un număr de 7.011 cereri pentru un număr de 46.717 capete de animale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!