La Muzeul Ţării Crişurilor, în a doua zi a fost proiectat filmul „Buzduganul cu trei peceţi”, un film din 1977 în regia lui Constantin Vaeni, după un scenariu de Eugen Mandric. După vizionarea filmului, a avut loc dezbaterea „Cinematografia românească – instrument al regimului comunist de propagandă și manipulare?”. La discuţii au participat: regizorul Constantin Vaeni, dr. Cristian Tudor Popescu, critic și istoric de film UCIN, doctor în cinematografie și media al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „ I.L. Caragiale” din București, dr. Marian Ţuţui, cercetător științific, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Academia Română, dr Gabriel Moisa, istoric, managerul Muzeului Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, iar moderator a fost dr. Virgil Ţârău, istoric, Facultatea de Istorie și Filosofie „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca.

„«Buzduganul cu trei peceţi» a fost un film construit la momentul în care Nicolae Ceauşescu părea să se afle la zenitul puterii sale, şi în care se pare că a investit extrem de mult sentimental”, precizează Virgil Ţârău, care aminteşte de legenda conform căreia Ceauşescu ar fi văzut filmul renunţând să se uite la un meci al echipei de fotbal favorite, Steaua.

În aprilie 1974, Nicolae Ceauşescu a fost felicitat pentru că devenise preşedintele republicii şi a primit o telegramă de la cunoscutul Salvador Dali care l-a felicitat pentru că a reuşit să instituţionalizeze un sceptru prezidenţial, telegramă publicată în ziarul Scânteia, spune istoricul. În aceeaşi lună, la o întâlnire cu cineaştii, Ceauşescu şi-a exprimat nemulţumirea pentru felul în care arăta Mihai Viteazul în filmul realizat de Sergiu Nicolaescu, spunând că el consideră că Mihai Viteazul a fost mai mult decât atât, aşa încât scenariştii să se gândească dacă nu ar trebui realizat un alt film.

„Voia ceva care să bată-n el”

Constantin Vaeni îşi aminteşte cum i s-a propus să facă un alt film despre marele voievod Mihai Viteazul, în condiţiile în care filmul lui Sergiu Nicolaescu rula încă în cinematografe. La sfârşitul anului 1975 l-a sunat Eugen Mandric chemându-l la birou, la Casa Scânteii. Când a ajus acolo, Mandric l-a întrebat „Cum stai cu istoria?”, explicându-i că „ăsta” vrea un al doilea Mihai Viteazul. „Te bagi?”, îl întreabă Mandric precizînd că scenariul îl va scrie el şi va fi produs de Casa de Filme 1 cu Casa de filme 3 ca să poată să pună împreună fondurile alocate anual fiecărei case de producţie. Vaeni a zis că se gândeşte şi i.a spus că după ce v-a primi o formă a scenariului, mai vorbesc. Dar nu înţelegea nicicum de ce-o vrea Ceauşescu al doilea film.

După câteva zile se reîntâlnesc şi îi spune că lui Ceauşescu i-a plăcut şi filmul lui Nicolaescu, dar vrea „un Mihai Viteazul administrator de ţară, gospodar, om de cancelarii, care face şi judecăţi, o altă latură, o altă trăsătură a personajului”, îşi aminteşte Vaeni care şi-a dat seama că Ceauşescu „voia ceva care să bată-n el”.

Primul lucru pe care trebuia să-l stabilească e cine să-l joace pe Mihai Viteazul, că nu putea să-l folosească tot pe Amza Pellea. „Deşi m-a dus gândul la un moment dat dar nu se putea că era aelaşi Mihai Viteazul , dar celelalte personaje ar fi fost alţi actori, deci era comic”, spune regizorul.

Scrierea scenariului a durat opt-nouă luni, dar Mandric nu a scris consultându-se cu istorici în viaţă, la masă, ci cu Petre P. Panaitescu, cu Nicolae Iorga, cu Nicolae Bălcescu, iar Dinu C. Giurescu a fost consilier al filmului, fiind de obicei consilier la toate filmele legate de lupta în ilegalitate a comuniştilot şi la filmele istorice. Când a fost gata, senariul a fost citit şi i s-a dat drumul.

În urma unui demers care a durat mai bine de un an, Vaeni a încercat să păstreze linia dorinţei lui Ceauşescu, dar a dorit să găsească în scenariu nişte direcţii care să îi convină şi lui, cum ar fi ideea de independenţă, de unitate a românilor, de suveranitate la nivelul acelei epoci.

„Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”

A căutat să găsească pentru film o distribuţie potrivită, pentru că era o paletă mare de personaje. „Cu Rebengiuc a fost mai greu, pentru că el s-a sfiit o bucată de vreme să accepte rolul. I-am explicat că facem cu totul altceva. Până la urmă i-am dat şi scenariul. El a spus că e foarte ocupat la teatru, juca foarte mult, filmul presupunând deplasări de zi şi de noapte, pe platou la Buftea, pe coclauri unde aveam să filmăm. Până la urmă l-am convins” spune Vaeni.

A aceptat şi Toma Caragiu – care urma să fie ultimul lui film, a acceptat şi Cornel Coman, şi Vasile Niţulescu, Iurie Darie, Olga Bucătaru, toţi actori de primă mână. „Am dus filmul la bun sfârşit, fără să pot să mă abat de la linia scenariului şi de la o mare parte din dialoguri, dar făcându-mi de cap în câteva locuri, falsificând eu puţin istoria”, a precizat regizorul dând două exemple.

Unul este momentul disputei dintre Mihai şi boierul Dumitru, secvenţa în care îl şi trimite la moarte, când boierul Dumitru îi spune. „Nu cred în calea ce-ai ales, Măria Ta. Şi Mihai îl întreabă: „Nu crezi pentru ţară, sau pentru tine, Dumitre?” Şi el îi răspunde: „Pentru ţară, Mihai. Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”. Şi Mihai îi dă replica: „O ţară dacă nu trece prin veacuri cu un strop de mândrie pe frunte, se stinge. Se stinge, Dumitre, în uitare şi în umilinţă”, şi i se răspunde. „Vorbe frumoase, doamne” Mihai îi spune: „«Capul plecat sabia nu-l taie este tot o vorbă»… care nici frumoasă nu-i, și nici adevărată”. Tot acest dialog spune Vaeni a fost introdus în film de el cu acceptul lui Mandric, falsificând istoria pentru că dialogul este din poezia lui Bolintineanu, scrisă mult mai târziu. Dar s-a gândit că vorba a intrat în foolclor şi nu va sta nimeni să verifice. „Mie mi-a plăcut foarte mult mi-o asum.”

Piatra cubică şi ceasul din vremea lui Mihai Viteazul

Al doilea moment de falsificare a istoriei a fost momentul cu Mihai la Putna, când se duce la mormântul lui Ştefan cel Mare. Mergând spre Cetatea Neamţului, drumul nu trecea pe acolo, dar i.a spus scenarisului că i.ar plăcea foarte mult să îi pună faţă-n faţă pe cei doi. Este oricum plauzibil, spune regizorul, să se fi orpit o clipă şi acolo. „E un moment la care eu ţin foarte mult, un moment de reculegere în care vorbesc gândurile lui: Dă-mi putere, Măria Ta”.

„Restul este firul scenariului, cu excepţia finalului, cu cortegiul domnitorului care vine înapoi la Alba Iulia, pe care nu l-am avut în scenariu şi nici nu mi l-am dorit. Acest final a fost filmat după ce filmul era montat şi prezentat spre vizionare. La propagandă era tovarăşul Corneliu Burtică. A venit, a văzut filmul cu o întreagă comisie ideologică şi de la Casa Scânteii a plecat direct la aeroport şi de acolo a dat telefon şi i-a spus lui Madric: Am uitat să spun, vezi că trebuie să terminaţi filmul la Albă Iulia”.

Finalul a fost filmat după dorinţa propagandistului dar, spune Vaeni, în aşa fel încât să se vadă că nu a dorit acea secvenţă în film şi că a fost adăugată ulterior. Fără „să calce prea mult pedala”, uşo ironic, păstrându-se în linia filmului. Aşa se face că nu a pus nici măcar pământ peste piatra cubică pe care vine alaiul, deşi nu era nicio piatră cubică în vremea aceea. A împrejmuit stâlpii de mină cu nişte crengi de brad, iar lumea adunată de prim secretar a fost pusă de o parte şi de alta, „ca la trecerea maşinii prezidenţiale pe străzile Bucureştiului”. Ba la un moment dat se observă la cei care fac cu mâinile că unul avea şi ceas. „Nu se simte, nu se vede, învălmăşeală mare acolo”, zice Vaeni. A apărut apoi imediat legenda că Ceauşescu a văzut filmul şi că i-a plăcut mult.

„Am încercat să rămân în limitele decenţei”

„Buzduganul cu rei peceţi” a avut aproximativ 5 milioane de spectatori în cinematografe. „L-am făcut aşa cum e, atât am putut, atâta m-am priceput. Am încercat ca măcar în costume, în decoruri, în locuri, în steaguri ale diverselor bresle să fiu cât mai aproape de adevărul istoric. De altfel am avut privilegiul ca unul dintre consilierii filmului, consilierul pentru heraldică să fie un renumit heraldist, Paul Cernovodeanu, care a fost heraldist şi la curtea regelui Mihai. Am încercat să rămân în limitele decenţei şi ale documentării, filmul înscriindu-se în programul politico-ideologic al partidului, în ceea ce a fost declanşat la un moment dat sub numele de «epopeea naţională», când au început să curgă flmele istorice şi să se dea bani grei pentru facerea lor, să fie mobilizat şi Ministerul Apărării Naţionale cu ostaşii pentru că nu se putea face altfel”, a explicat regizorul.

Filmul a fost premiat, desigur, la „Cântarea României”, în sala de marmură a Casei Scânteii, iar lui Victor Rebengiuc i s-a dat marele premiul de interpretare masculină, care însemna şi un premiu consistent în bani. Mulţi ani mai târziu, la o discuţie la Institutul Cultural Român la care a participat şi Cristian Tudor Popescu, Victor Rebengiuc şi-a exprimat regretul că a jucat în acest film spunând că „e un film prost”. Iar gazetarul l-a întrebat: „Atunci de ce aţi jucat în el?”. Nu a primit un răspuns.

Adevărul istoric despre Mihai Viteazul

Filmul „Buzduganul cu trei peceţi” e mai apăsat din punct de vedere propagandistic, spune Cristian Tudor Popescu, în sensul direct mărturisit al lui Nicolae Ceaușescu, decât Mihai Viteazul al lui Titus Popovici şi Sergiu Nicolaescu. Apropo de falsuri istorice, în filmul lui Nicolaescu falsul apare în primul rând în ceea ce priveşte dimensiunea religioasă a personajului Mihai Viteazul, care de fapt era un ins profund religios după cum îl consemnează atât cronicile vremii cât şi gesturile sale. „După ce a cucerit Transilvania, Mihai Viteazul a obţinut de la împărat acreditarea cultului ortodox şi a început construcţia catedralei ortodoxe din Alba Iulia. Întotdeauna şi-a numit lupta ca fiind pentru creştinătate, pentru Christos. El a şi făcut parte din liga creştină alături de Vatican, Spania, Imperiul Habsburgic şi statele germane. Nu a luptat, aşa cum se spune explicit în dialogurile din filmul domnului Vaeni, când Mihai Viteazul zice: «acesta nu e un război religios, e un război pentru neatârnare». O replică evident pusă de tovarăşul Mandric, care nu are nicio legătură cu realitatea.”

Un alt fals major, spune gazetarul, apare când Sigismund îl întreabă pe Mihai „Ce armată ai?”, Mihai răspunde: „Toată ţara!”. „E o minciună. În marea majoritate a situaţiilor, compoziţia armatei lui Mihai era dată de mercenari. Mulţi dintre ei erau străini! Dar nu era în niciun caz poporul, nu era lupta întregului popor cum dorea Ceauşescu să rezulte din film”, spune Cristian Tudor Popescu, amintind şi de replica din film a doamnei Stânca: „Ţara sunt boierii, neamurile vechi”, la care Mihai răspunde: „Nu, doamnă. Ţara sunt căciulile care nu sar în faţa străinilor decât odată cu capul, sunt bărbaţii care-şi asudă muierile cu paloşul lângă ei, sunt ţâncii care întâi şi-ntâi şterg balele armăsarilor de luptă, pe urmă nasurile lor”. „Nu are nicio legătură cu realitatea, dar astea erau dorinţele lui Ceauşescu. Dorea să se identifice cu un Mihai Viteazul care este reprezentantul poporului”.

Un boier autoritar şi cinic

Un al treilea fals major pe care îl aminteşte este acela că Mihai Viteazul nu a fost niciodată reprezentantul poporului. „Mihai Viteazul a fost un boier cu o avere foarte mare, pe care a adunat-o înainte să ajungă domnitor, după care, în toate relaţiile sale pe care le-a avut cu ţăranii în primul rând, a fost cât se poate de cinic. N-a fost deloc amicul poporului. El este cel care a menţinut celebra legare de glie a ţăranilor.”, precizează Cristian Tudor Popescu.

A patra falsificare pe care a amintit-o, şi cea mai gravă spune acesta, pentru că a rămas emblematică, este „voievodul Unirii”. Ca şi când Mihai a avut visul să unească românii într-o singură naţie. „Nu exista în acel moment noțiunea de națiune. Nu exista Europa. La 1600 ideea de națiune nu exista. Existau marile familii, dinastiile care se găseau la conducere. O conștiință națională, închegată în acel moment nu exista. Mihai a vrut să facă același lucru pe care l-a făcut Sigismund Báthory înaintea lui. Prima unire a Ţărilor Române, dacă vreţi să o numiţi aşa aparţine lui Báthory, fireşte cu binecuvântarea împăratului de la Viena, nu aparţine lui Mihai Viteazul. (…) El a realizat aeastă unire pur şi simplu pentru că era bine să cucereşti toate aceste ţări şi să le pui la un loc”, spune Cristian Tudor Popescu, caracterizându-l pe Mihai Viteazul ca un ins autoritar care s-a impus prin forţă.

Nu a uitat să amintească de personajul ieromonahul Pamfilie, jucat de Toma Caragiu. „Pamfilie era un tovarăş colonel de securitate în toată regula. Este DSS-ul (n.r. Departamentul Securităţii Statului) plus DIE (n.r. Direcţia de Informaţii Externe), că avea relaţii la Istanbul, la Viena, peste tot. (…) Acest Pamfilie este o perfectă întruchipare a generalului Pacepa din acea perioadă. Ochii şi urechile voievodului”, spune Cristian Tudor Popescu concluzionând că da, şi în filmele occidentale apar elemente de falsificare a istoriei, doar că acolo sunt folosite în scop pur comercial, ca filmul să se vândă, pe când aici modificările acestea nu erau orientate spre creşterea vandabilităţii filmului ci erau orientate direct pentru a manipula populaţia în sensul dorit de Ceauşescu.

[eadvert]