S-a întâmplat sâmbătă seara în cadrul evenimentului caritabil organizat de Rotary Club Oradea Art Nouveau la Sinagoga Sion. „Scopul acțiunii a fost strângerea de fonduri pentru restaurarea orgii de Sinagoga Sion care nu e funcțională de 30 de ani.
Este vorba despre o orgă cu o vechime de 100 de ani. Costul total al restaurării depășește 40.000 euro, orga are nevoie de elemente noi și de restaurarea celor vechi. Orga a fost deja expertizată și ea așteaptă doar fondurile necesare pentru a prinde viață din nou. Noi am reușit să strângem 5200 euro pentru restaurare”, explică Monica Costea, secretarul Rotary Art Nouveau Oradea. Evenimentul a debutat cu povestea pe care regizorul a spus-o despre sursele de inspirație ale filmului „Exod de Suflete” și cu cuvântul Danei Ionașcu, președinta clubului.
Csaba Bereczki a fost prezent la Oradea și anul trecut, la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, regizorul fiind și directorul Centrului Naţional de Film din Ungaria.
Filmări la Oradea, Urvind, Paris
Csaba Bereczki se consideră legat de Oradea, chiar dacă e născut la Marghita și s-a format în Ungaria, la Budapesta. Oradea e orașul copilăriei, locul unde a terminat liceul și, asemenea eroilor săi, locul în care își caută parcă rădăcinile. De fiecare dată când a avut prilejul, regizorul a filmat la Oradea, dar și Băile 1 Mai, ori în Urvind. Sunt scene din primul său lungmetraj, „Cântecul Nebunilor”, o coproducţie maghiaro-franceză-română, cu Julie Depardieu şi Maia Morgenstern în rolurile principale, în care au fost alipite scenelor filmate la Paris.
De-altfel, trei orașe par să fi contribuit decisiv la existența și cariera regizorului: Oradea, Budapesta, unde a urmat cursurile Academiei de Teatru şi Film și Paris, unde a fost bursier al Şcolii de film Femis şi al atelierului de documentare Ateliers Varan și unde a lucrat până în 1998, ca asistent de regie şi în distribuţia de film. Csaba Bereczki are colaborări cu Jean-Paul Rappeneau (Cyrano) & Marco Ferreri, dar şi cu Tony Gatlif, un regizor algerian de cetăţenie franceză împreună cu care a lucrat la producţia „Gadjo Dilo”.
Film vesel despre lucruri grele
Ca și pentru „Cântecul Nebunilor”, la „Exod de suflete”, regizorul a apelat la cadre filmate la Oradea. Documentarul, laureat al Hungary Film Awards 2017, prezintă călătoria a cinci muzicieni născuți în America de Nord care încearcă să își descopere rădăcinile cu ajutorul muzicii klezmer, pornind într-un exod invers, de la Montreal către Republica Moldova. „Exod de suflete” este considerat un film vesel, despre „lucruri grele”.
„Își spun Frații Nazaroff, după numele Prințului Nazaroff, cântăreț de muzică klezmer și povestitor care ar fi trăit la începutul sec. 20, deși nu se știe prea bine dacă o astfel de persoană a existat într-adevăr, dincolo de imaginația colectivă. Sunt cinci muzicieni evrei născuți în SUA, care pornesc în căutarea propriilor rădăcini și în explorarea trecutului est-european al bunicilor lor. Călătoria, care e un fel de Exod pe dos, îi va purta de la Montreal până în Moldova, trecând prin New York, Paris, Berlin, Budapesta și Transilvania.
Sub aparența înșelătoare a unui travelogue muzical, documentarul aduce povești emoționante și foarte personale despre religie și credință și despre identități căutate și găsite”, se arată în prezentarea filmului. Csaba Bereczki încalcă o cutumă, faptul că până la „Exod de Suflete” în filmele documentare nu a apărut niciodată în cadru regizorul. În „Exod de suflete” relația dintre regizor și personaje e mai sinceră, ceea ce face din documentar „un film mai personal”.
Regizorul vorbește despre criza de identitate, prin imagini, cuvinte şi muzică, cu voie bună, prin ochii unor evrei americani, care vor să se întoarcă la origini. Pe lângă vizionarea filmului, seara de la Sinagoga Sion a avut momente surpriză pregătite de partenerii evenimentului: Comunitatea Evreilor din Oradea si Jewish Community Center, Teatrul Regina Maria – Trupa Arcadia, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor. Acțiunea de strângere de fonduri a beneficiat de susținerea Rotary District 2241 România și Republica Moldova.
Clubul Rotary Oradea Art Nouveau nu e la prima acțiune menită să dea viața unor clădiri ori instrumente reprezentative. Organizația și-a dedicat atenția și proiectele comunității orădene, contribuind deja la refacerea holului Teatrului Arcadia, implicându-se acum și în renovarea cabinelor actorilor. „Prin ceea ce facem dorim să readucem frumusețea și valoarea unor obiective culturale cu scopul de a le face atractive pentru comunitatea locală și pentru turiștii care ne vizitează”, spune Monica Costea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!