Au fost anunțate Premiile Senatului și nominalizările pentru Gala Premiilor UNITER. Pentru a XXXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Daria Ancuţa, Doru Mareş şi Maria Zărnescu. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024.
Regizorul Alex Ianăşi se află printre nominalizații la cel mai bun debut pentru regia spectacolului „Elif şi ploaia” de Sami Ibrahim, scenografia Tinatin Gobejishvili, care a avut premiera în 21 și 22 decembrie 2024 la Teatrul Regina Maria.
„Elif și ploaia” este o fabulă contemporană despre perseverență, luptă pentru dreptate și integrare într-un sistem birocratic absurd, dar și despre familie, despre legătura dintre o mamă emigrantă și fiica sa născută în țara de împrumut, care trăiesc două experiențe diferite ale aceleiași povești.
Alex Ianăși este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (promoția 2021-2024, specializarea Regie de Teatru). Şi-a făcut debutul în teatru instituționalizat cu spectacolul „Elif și Ploaia”.
„…încerc să fac tot posibilul pentru a crea un teatru util. Un teatru care să nu fie un exerciţiu artistic, artă de dragul artei, evadare din realitate. Ci tocmai, un teatru care să ne oblige să fim prezenţi în realitate. Un teatru care deschide ochii spectatorului, care îl face să se mire şi să se îngrozească de realitatea în care trăim. Un teatru care îl provoacă pe spectator să înţeleagă contradicţiile societăţii noastre astfel încât apoi să se simtă dator să o transforme”, spune tânărul regizor.
La acelaşi premiu mai sunt nominalizaţi Medeea Chiriac pentru rolul Oscar Carney din spectacolul „Luntraşul” de Jez Butterworth, regia Horia Suru, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Iustin Danalache pentru rolul Sfântul din spectacolul „Emaus”, după romanul cu același titlu de Alessandro Baricco, regia Edda Coza și Dan Coza, Teatrul Excelsior Bucureşti, Crina Dumitraşcu pentru rolul Sonia din spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Neil LaBute, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Andrei Pleşa pentru rolul Fiul din spectacolul „Trilogia memoriei” de Arne Lygre, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.
Ediția a 33-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 26 mai, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova, cu ocazia sărbătorii celor 175 de ani de existență a teatrului craiovean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!