Potrivit proiectului de act normativ, cheltuielile privind gestionarea registrului agricol în format electronic vor fi suportate din bugetul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum și din bugetele locale ale comunelor, orașelor, și municipiilor.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se aprobă Ghidul utilizatorului pentru aplicația informatică Registrul Agricol Național.
Registre electronice
Registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau entități juridice care au teren în proprietate/folosință și/sau animale, și anume:
-componența gospodăriei/exploatației agricole fără personalitate juridică,
-terenurile aflate în proprietate sau în folosință, identificate pe parcele, pe categorii de folosință, intravilan/extravilan,
-terenurile agricole aflate în folosință și modul de deținere a respectivelor suprafețe agricole În registrul agricol sunt trecute și modul de utilizare a suprafețelor agricole,
-suprafața arabilă cultivată cu principalele culturi,
-suprafețele de teren necultivat
-animalele domestice și/sau animalele sălbatice crescute în captivitate.
Acest registru cuprinde și echipamentele, utilajele și instalațiile/agregatele pentru agricultură și silvicultură, mijloacele de transport cu tracțiune animală și mecanică existente la începutul anului, aplicarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor, utilizarea îngrășămintelor chimice la principalele culturi, clădirile existente la începutul anului pe raza localității și atestatele de producător și carnetele de comercializare eliberate/vizate.
Registrul agricol asigură baza de date pentru satisfacerea unor solicitări ale cetățenilor dar și sursă administrativă de date pentru sistemul informațional statistic, respectiv: statistica oficială, pregătirea, organizarea și producerea de statistici pentru recensământul clădirilor și al populației, ale unor anchete- pilot, organizarea unui sistem de observări statistice prin sondaj, pentru actualizarea Registrului statistic al exploatațiilor agricole, și altele asemenea.
Registrul agricol asigură baza de date pentru realizarea cu ajutorul sistemelor electronice de calcul a verificărilor încrucișate între datele din registrul agricol și datele înscrise în registre specifice ținute de alte instituții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!