„În inima nopţii– Episodul Lear” se bucură de un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, după William Shakespeare. Semnătura regizorală a spectacolului e cea a lui Gavriil Pinte, iar cea scenografică a Roxanei Ionescu.
„Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. El e un remediu contra temerilor ivite din beznă. Facem teatru în plină noapte de teama Nopţii înseşi. Şi, totodată, din dorinţa de a uita rătăcirile zilei. Jucăm ca să ne salvăm! De noapte, de zi! Mereu şi pentru totdeauna, la răscruce!” , spune George Banu.
Gavriil Pinte este la a treia colaborare cu Teatrul Regina Maria. Primul spectacol montat pe scena orădeană este „Cei ce nu uită…” în 2013, următorul a fost „În inima nopţii – Episodul Hamlet” în stagiunea 2014- 2015, un proiect comunitar despre forţa magică a teatrului într-un spaţiu public deschis şi închis totodată şi despre certitudinile şi incertitudinile nopţii iluminate, care face parte dintr-un ciclu mai amplu intitulat „În inima nopţii” şi pleacă de la piese shakespeariene.
„Episodul Lear” este al doilea spectacol din acest ciclu şi are ca suport textual piesa de teatru „Regele Lear”. Pleacă de la subiectul textului shakespearian, şi anume un rege care doreşte să abdice şi să-şi împartă regatul celor trei fiice ale sale, dar înainte de a lua orice decizie le cere acestora să-şi exprime dragostea pe care i-o poartă. În urma dovezilor de afecţiune, hotărăşte să-şi alunge fiica cea mică pentru sinceritatea şi naturaleţea mărturisirii, ca mai apoi să fie repudiat de fiicele cele mari şi cu mintea tulburată de suferinţă, să rătăcească la întâmplare. Dar în jurul subiectului se construieşte un spectacol despre noaptea minții, noaptea rătăcirilor, despre o lume ce se îndepărtează de rațiune și dragoste și se instalează în teritorii traversate de ură, violență, complot, exil, alienare, crimă, pentru ca, în cele din urmă, să caute cu fervoare, la capătul nopții, drumul spre lumină.
Spectacolul se va juca pe Scena Mobilă care va fi amplasată cu precădere în spaţii de patrimoniu, precum Cetatea Oradea, şi propune şi un dialog interdisciplinar între teatru şi artele vizuale, astfel încât în jurul scenei vor avea loc expoziţii ale unor tineri artişti plastici locali. De asemenea, în spectacol se vor folosi câteva lucrări ale artistului Mihai Ţopescu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români contemporani, care se bucură de participări expoziționale în țară și în străinatate, simpozioane, concursuri, expoziții de grup şi personale.
Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, instituţie publică subordonată Ministerului Culturii, care oferă în fiecare an finanţări nerambursabile instituţiilor ce desfăşoară activităţi culturale, co-finanţat de Primăria Oradea şi se bucură de susţinerea Departamentului de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Oradea.
Companie selectă
Importanţa unui asemenea proiect cultural este atestată şi de invitaţia de a participa la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri care se desfăşoară în România: „Festivalul Internaţional Shakespeare” de la Craiova, ajuns anul acesta la cea de-a X –a ediţie aniversară. Festivalul va avea loc în perioada 14-26 aprilie, în mai multe oraşe din ţară, precum Craiova, București, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea și Drobeta – Turnu Severin, înscriindu-se în rândul manifestărilor dedicate marcării împlinirii a 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare.
La această ediţie vor participa teatre celebre din spaţiul cultural mondial, dintre care amintim Teatrul Saytama din Tokyo, Teatrul Schaubuhne din Berlin, Baltic House Theatre Festival, Teatrul Shakespeare Tobacco Factory din Marea Britanie, Worcester Repertory Company, Teatrul Flaut din Stratford-upon-Avon, Teatrul Municipal din Beer Sheva, Teatrul Laborator “Sfumato” din Sofia, Compania A & M Production din Africa de Sud. România va fi reprezentată de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul de Păpuşi Gong din Sibiu, Teatrul Metropolis din Bucureşti şi Teatrul de Stat Oradea.
„Episodul Lear” va avea două reprezentaţii, prima la Târgu Jiu, în data de 20 aprilie, de la ora 20:30, în Complexul Brâncuşi şi a doua la Craiova, în data de 22 aprilie, de la ora 21:30, în Piaţa Mihai Viteazu. Premiera de la Oradea va avea loc marţi, 26 aprilie, de la ora 21:00, la Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.
Distribuția:
Lear: Șerban Borda/ Ciprian Vultur
Gloucester: George Voinese
Goneril: Angela Tanko
Regan: Anda Tămășanu
Cordelia: Georgia Căprărin
Bufonul: Mirela Lupu
Edgar: Ciprian Ciuciu
Edmund: Alin Stanciu
Kent: Sebastian Lupu
Intendent 1: Vali V. Popescu
Intendent 2: George Dometi
Regia artistică: Gavriil Pinte
Scenografia: Roxana Ionescu
Ilustrația muzicală: Gavriil Pinte
Citiți principiile noastre de moderare aici!