Se declară pictor naiv, sculptor, poet şi artist ţăran. Pentru el “pictura este o şansă de a-l arăta pe Dumnezeu”.Limbajul său pitoresc, plin de viaţă, îl regăseşti în picturile sale. Gheorghe Ciobanu revine la Oradea după ce în toamna lui 2014 a participat la Festivalul Naţional de Artă Naivă FAN 2014. De această dată alege un spaţiu neconvenţional pentru a-şi etala lucrările.Expoziţia “Un artist… la înălţime” a pictorului naiv Gheorghe Ciobanu a fost vernisată săptămâna trecută în Turnul Primărie Oradea.De la prima expoziţie Gheorghe Ciobanu, realizată în urmă cu peste 35 de ani, a fost apreciat de critici ca fiind un creator cu o expresivitate deosebită. Gheorghe Ciobanu a urmat cursurile unei şcoli militare, dar pentru el culorile satului natal erau atât de vii, în culori atât de puternice încât a simţit că-l doare carnea dacă nu le revede măcar pe pânză. Aşa au început să apară tablourile unul câte unul, cât pentru o expoziţie. “Am poate sute de tablouri, nu le-am numărat, sunt fericit când pictez şi când picturile mele plac oamenilor, când îi fac să se entuziasmeze că regăsesc în ele mici bucurii pierdute. Cum ar fi : să coseşti iarba vara, ori să culegi via toamna, să îngrijeşti animalele din şură, grădinile din poiată, straturile de flori din grădină, să mergi la prăşit cu sapa în mână şi să fluieri…”, mărturiseşte artistul. 15 ani, Gheorghe Ciobanu a pictat fară să vândă nici un tablou.Un moment special din viaţa sa de artist a fost acela când un ambassador i-a vizitat expoziţia şi i-a cumpărat două tablouri” la un preţ care m-a lăsat mut, căci nu avusesem până atunci niciodată atâţia bani în buzunar. Şi m-a invitat să lucrez trei luni sponsorizat de Banca Austriei”. Azi, lucrările semnate Gheorghe Ciobanu se află în numeroase colecţii private din ţară, dar şi din SUA, Canada, Austria, Franţa, Italia, Germania.Fiecare succes în plan artistic l-a sărbătorit în felul său: a împărţit jumătate din banii câştigaţi cu cei săraci.
Expoziţia “Un naiv… la înălţime” este organizată de Asociaţia Artiştilor Naivi din România. Lucrările vor sta pe simeze până în 15 august, expoziţia urmând a fi vizitată în acest interval de sute de turişti străini, pentru care Turnul Primăriei reprezintă o atracţie.
O parte a fondurilor rezultate din vânzarea lucrărilor, mai precis 20%, vor fi donate pentru proiecte caritabile, persoane sau copii cu dificultăţi financiare, activităţi sportive sau culturale.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România, este o organizaţie profesională unică în România, dedicată exclusiv artei naive şi având serioase iniţiative de proiecte culturale. Asociaţia Artiştilor Naivi din România are sediul în Bihor, iar expoziţia găzduită de Turnul Primăriei Oradea face parte dintr-un amplu proiect de popularizare a acestui gen de artă, din ce în ce mai apreciată şi mai admirată la nivel internaţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!