În cadrul seriei de spectacole „Dans pentru toţi”, pe lângă Ansamblul Nagyvárad, gazda evenimentului, vor urca pe scenă Baletul Contemporan de la Szeged şi Ansamblul Folcloric Maghiar de Stat. De la lansarea ca instituţie de sine stătătoare a Teatrului Szigligeti, trupele acestuia au ca prioritate formarea relaţiilor profesionale şi de prietenie cu instituţiile de spectacole de renume internaţional din regiune. Continuând colaborările din trecut, obiectivul seriei de evenimente „Dans pentru toţi” este ca publicul orădean să cunoască mai multe diferite genuri ale teatrului-dans. Aşadar, în cadrul celor trei evenimente din această toamnă, orădenii vor putea urmări un balet clasic şi unul contemporan, respectiv cu o prelucrare modernă a unor tradiţii folclorice.
„În 3 noiembrie, de la ora 19, invităm publicul la o reprezentaţie a spectacolului studio „Coliziuni”, prezentat de Ansamblul Nagyvárad în stagiunea trecută. Aspectul cel mai interesant al acestui spectacol care prezintă relaţii interumane cu ajutorul tehnicilor de teatru-dans este faptul că nouă coregrafi au lucrat pe cele nouă schiţe, muzica fiind compusă de Tibor Cári”, spune impresarul artistic Biro Arpad.
Carmina Burana
În 17 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a teatrului, va avea loc spectacolul „Carmina Burana”, prezentat de Baletul Contemporan Szeged. „Aruncăm o privire în viaţa plină de ritualuri a unei comunităţi barbare, aparent umane, care se luptă pentru supravieţuire pe ruinele unei civilizaţii. Luptându-se împotriva fricilor, conduşi de instincte, încearcă să facă faţă cu ceea ce le aduce soarta – câteodată ceva bun, bucurii, iubire, altă dată tristeţe şi moarte. O fată, în viaţa ei scurtă, se simte, pentru o clipă, fericită. Iar acest sentiment al iubirii o face să uite de tot, să creadă că viaţa poate fi altfel, mai frumoasă. Dar Fortuna este înşelătoare şi nemiloasă, neinteresată de frumuseţea momentului. Trăindu-şi dezamăgirile, bucuriile, fricile, toţi vor afla din ce în ce mai mult despre ei înşişi, soarta, posibilităţile lor – condiţia umană” – spune regizorul-coregraf Tamás Juronics despre spectacol.
Canon de dans
La sfârşitul lui noiembrie, după mai multe spectacole prezentate cu mare succes în Oradea, Ansamblul Folcloric Maghiar de Stat revine pe scena Teatrului Szigligeti. De această dată, ne aduc spectacolul „Canon de dans”, cu ocazia Anului Kodály. Povestea este compusă din micile momente ale unei comunităţi imaginare. Cadrul muzical este alcătuit din compoziţiile lui Zoltán Kodály (şi contemporanul lui, Béla Bartók), respectiv cântecele populare culese de compozitor. Pe parcursul scenelor, urmărim soarta relaţiilor interumane, pierderea acestora, bucurii şi necazuri, ritualurile cotidiene şi de sărbătoare. În „Canonul de dans” apar opere binecunoscute şi îndrăgite, compuse de Kodály, precum „ Háry János” sau „Cântec de seară”. Spectacolul va avea loc în 24 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a teatrului.Biletele pentru spectacole sunt deja disponibile la casieria Teatrului Szigligeti (deschisă de luni până vineri între orele 14 – 19, sau cu o oră înaintea spectacolelor), respectiv online, pe pagina www.biletmaster.ro.
„Atragem atenţia spectatorilor că cei care posedă abonament valabil pentru stagiunea 2017/2018 a Teatrului Szigligeti (în afară de Abonamentele de Festival) beneficiază de reduceri la bilete, şi totodată, sunt disponibile şi Abonamente de Dans, valabile pentru cele trei spectacole din cadrul seriei de evenimente, la preţuri între 35 – 55 lei”, spune Biro Arpad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!