Mihai says:

În anul 1882, cu ocazia unei inspecţii pe domeniul episcopal, venind dinspre Padiş, episcopul greco-catolic Mihail Pavel a poposit în această vale liniştită, ferită de vânturi, găsindu-şi adăpost la stâna ciobanilor. Plăcându-i locul şi simţindu-se întremat după scurta adăstare, Mihail Pavel a construit aici întâia locuinţă, modestă, formată doar dintr-o cameră, o bucătărie şi un târnaţ, din care se mai putea vedea, prin anii 1930, o grindă. Anul următor (1883), a fost construit primul hotel – “Siberia”- cu 9 camere, coridor şi balcon, iar în 1884 a fost edificat şi primul restaurant – “Elisabeta”. În 1886, s-a clădit capela şi patru vile (“Arcadia”, “Dori”, “Zona” şi “Aurora”), apoi s-au început lucrările la reşedinţa episcopală.
Anul 1884 este, indiscutabil, anul de naştere al staţiunii, nu numai prin apariţia primelor clădiri de gen, cât, mai ales, prin începerea construcţiei drumului de acces de la (Beiuş-) Budureasa, sub conducerea inginerului Francisc Csapó, lucrare care a însumat circa 40.000 de zile/muncă, şi prin configurarea primelor clădiri într-adevăr moderne – “Academia”, destinată dascălimii bihorene, clădirea poştei, vila “Terezia”, baia, locuinţa medicului, vilele “Pavel” şi “Ţăran” etc.

Momentul Iuliu Czaran
Un moment apare în dezvoltarea Stânei de Vale îl constituie sosirea, aici, în 1892, a celui care a fost supranumit “apostolul turismului în Bihor”, avocatul Iuliu Czaran (Ţăran, Ţăranu – n.n.), originar din Şepreuşul Aradului, un hoinar celest, autor a numeroase fapte şi opere cultural-turistice. Impresionat de frumuseţile extraordinare ale locului, Iuliu Czaran şi-a stabilti aici sediul lucrărilor sale din Bihor, de aici pornind toate drumeţiile şi excursiile în împrejurimi, descrise minuţios, punctate cu legende culese de la poporeni, într-o admirabilă pemă a regiunii. “Promenadele” sale, în număr de 33, creionate pas cu pas, au fost adunate în volumul « Călăuza excursiunilor la Stâna de Vale ». Cu o scurtă orientare asupra altor frumuseţi naturale ale Munţilor Bihorului, publicat în 1903, şi în « Legendele Stânei de Vale », sau risipite prin diferite reviste cu profil turistic.
Tot Czaran a construit, pe aceste locuri, o serie de drumuri şi trasee model, cu poduri, bariere, scări, locuri de odihnă şi puncte de orientare, unele utilizabile şi utilizate şi astăzi, parte prin mijloace proprii, parte cu ajutorul Societăţii Carpatine Ardelene. Iată 20 dintre aceste “trasee” în categorisirea autorului lor: plimbări prin împrejurimi – Izvorul Minunilor, Izvorul Eremitului, Ferestrăul – Uzina Electrică (azi, demolate), Cârligate, Custuri; excursii uşoare: Aria Vulturului, Muncei, Vârful Poienii, Cascada Iadolina, Vârful Custurii, Cascada Serenada (Săritoarea, Săritura Ieduţului – n.n.); excursii mai grele: Moara Dracului, Muntele Mare, Bazarul Someşului, Peştera Onceasa, Golgota; excursii foarte grele: Dealul Crucii, excursia “Concert” şi “Examenului” etc.

Prima înflorire
Până în 1932, vizitarea Stânei de Vale era o adevărată problemă, făcându-se în condiţii extrem de grele şi cu mare osteneală. Nici edificiile existente nu satisfăceau cerinţele unui turism modern. Dar, începând cu acest an, prin eforturile susţinute ale episcopului dr. Valeriu Traian Frenţiu, mai vechile proiecte de modernizare îşi găsesc împlinirea. Cu cheltuieli enorme s-a construit calea ferată forestieră (în parte pre-existentă) din Gura Iadului (actuala haltă Stâna de Vale, pe Ruta CFR Oradea-Cluj) până la Stâna de Vale, deschizându-se al doilea drum de acces, de circa 42 de km lungime, de-a lungul mirificei Văi a Iadului, tot atunci crescând ca din pământ şi câteva hoteluri de lux, ca şi alte instalaţii necesare unei astfel de staţiuni moderne, în plină expansiune, cu pretenţii de încadrare în circuit european: lumină electrică, “apaduct”, terenuri de sport (tenis, popice, patinaj, schi), alei şi parcuri
Astfel, în numai câţiva ani, în afară de reşedinţa episcopală (edificiu masiv, de piatră, cu o capelă şi 20 de paturi), locuinţa directorului staţiunii şi a brigadierului silvic, se mai găsesc: Casa de adăpost a Clubului Turistic Bihor (concepută în stil ardelenesc, după planul arhitectului orădean Anton Szallerbek), cu 30 de paturi, Hotel “Excelsior” – o adevărată bijuterie – cu 56 de camere, restaurant, încălzire centrală, lumină electrică, băi, popicărie etc., Hotel “Belvedere” – cu 13 camere, Hotel “Pavel” – cu 47 de camere şi mansardă, 12 vile turistice, o cochetă bisericuţă, gara căii ferate forestiere, marea vilă a ofiţerilor, bazar, frizerie, atelier fotografic, post de jandarmi, poştă, telefon şi telegraf, cabinet medical, cu medic din iunie până în septembrie, un pavilion al funcţionarilor PTT etc.
Stațiunea a fost dotată cu o hidrocentrală electrică amplasată la mică distanță, pe Valea Iadului (sau Iadei), dotată cu o turbină furnizată de uzinele Ganz din Budapesta, capabilă să asigure nu numai independența energetică a stațiunii, ci chiar să ”pompeze” electricitate în sistemul național atunci când, în extrasezonul turistic producția de energie electrică depășea necesarul de consum al stațiunii.
A fost amenajată o pârtie de schi, dotată cu una dintre cele mai moderne instalaţii de teleschi din Europa, de la acea vreme. Instalaţia de teleschi creată de episcopul Valeriu Traian Frenţiu funcţionează şi în prezent la Stâna de Vale.
Remarcabilă a fost şi iniţiativa Universităţii din Cluj, care şi-a instalat aici “o staţiune de observaţie meteorologică şi o secţiune de experimentare biologică şi climatologică a Grădinii Botanice”. Izvor de linişte şi sănătate Împrejmuită de munţi înalţi de 1.400-1.600 m, de păduri seculare de brazi, Stâna de Vale este renumită pentru aerul ei puternic ozonat, pentru bogăţia şi intensitatea razelor ultraviolete, pentru emanaţia de radiu a izvoarelor ei numeroase şi îmbelşugate în apă răcoritoare, în special Izvorul Minunilor, pentru liniştea şi armonia naturii, care, combinate cu baia de cetină – specialitatea staţiunii, vindecă cu succes “anemia, catarul de plămâni, nervozitatea, neurastenia, scrofuloza, asthmul bronchial şi mai ales boala atât de răspândită a lui Basedow”. Chiar şi o simplă şi scurtă escală “aici face să dispară oboseala şi surmenajul”. Clima Stânei de Vale favorizează nu numai drumeţiile şi tratarea unor afecţiuni, ci şi practicarea sporturilor de iarnă (de la jumătatea lui decembrie până la sfârşitul lui martie), când zăpada este propice practicării schiului, în perioada interbelică aici existând atât pârtii naturale, cât şi amenajate, ba chiar şi câteva trambuline pentru sărituri. În general, turiştii care afluiau spre Stâna de Vale, sau bolnavii care o căutau pentru un puternic şi sigur tratament naturistic şi natural, erau orădeni, dar şi din Arad, Timişoara şi Cluj, ca şi străini, mai ales din Ungaria şi Austria, turismul în zonă devenind o adevărată tradiţie în societatea românească interbelică: cu trenul de la Oradea la Beiuş şi în continuare cu “autobuzul, taximetrul sau trăsura”, prin Budureasa, până la Stâna de Vale, ori cu “şin-autobuzul” sau mocăniţa de la Gura Iadului, prin Remeţi, până la Stână.

Perioada comunismului
Între 1948-1990, Stâna de Vale cunoaşte două faze distincte şi opozante de evoluţie: în prima fază, de la naţionalizare până la venirea lui Ceauşescu la putere, staţiunea cunoaşte un declin accelerat, datorat în parte degradării unor edificii – biserica, vilele turistice, terenurile de sport şi agrement – dar şi trecerii în proprietatea securităţii şi a partidului unic a clădirilor reşedinţei episcopale, care vor fi ocupate doar accidental şi temporar, mai ales vara, de boşii acestor instituţii.