Ștefan Hrușcă revine în ţară, în această primavară, pentru un concert deosebit. Cele mai îndrăgite melodii folk din repertoriul cantautorului maramureşean se vor auzi live, în spectacolul eveniment ce va avea loc pe 4 martie, de la ora 19:00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea.
Orădenii cărora le este dor de „Fostele iubiri” sau „Un copac cu flori”, dar şi de răscolitoarea „Rugă pentru părinţi”, sunt aşteptaţi la un concert în care vor regăsi fiorul serilor de altă dată şi farmecul refrenelor fără vârstă.
Artistul va fi acompaniat de formaţia „Mario Band” (Mario Florescu – tobe, Radu Rotaru – keyboard, Alex Florescu – percuţie). Preţul unui bilet la spectacol este de 50 de lei.
Drum artistic
Drumul artistic al lui Ştefan Hruşcă a început în 1981, odată cu integrarea sa în cadrul legendarului Cenaclu Flacăra. Într-un interval de doar trei ani, cuprins între între 1981 şi 1984, Ştefan a străbătut ţara în lung şi în lat şi a cânat în peste 1.000 de concerte, vocea sa caldă mângâind inimile românilor din toate regiunile geografice ale României.
Cu timbrul vocal unic, candoarea inconfundabilă şi apariţia de o simplitate distinsă, Ştefan Hruşcă a devenit unul dintre cei mai iubiţi folk-işti din România. Printre albumele sale de referinţă se numără: „Rugă pentru părinți” (1984), „Urare pentru îndrăgostiți” (1986)’ „Fostele iubiri” (1995), „Balade speciale” (2007) şi, desigur, foarte îndrăgitele discuri de colinde şi cântece maramureşene.
Dacă în ultimii 25 de ani concertele de colinde ale lui Ştefan Hruşcă au dobândit statutul de tradiţie a sărbătorilor de iarnă româneşti, concertele de folk sunt adevărate evenimente marcante ale peisajului cultural, prin prisma rarităţii şi caracterului individual.
Despre întâlnirea cu publicul din Oradea , Ştefan Hruşcă a spus: „Mă copleşeşte ca de fiecare dată emoţia revederii. Vă aştept în miez de primăvară, să ne încălzim cu cântece foarte dragi sufletului meu.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!