Ajuns la a XVII-a, ediție evenimentul a adunat peste 130 de persoane, fii satului plecați în toate colțurile lumii. Dupa slujba religioasă oficiată de preotul Fazekas Ildikó, sosit din localitatea Finiș, cei prezenți au ieșit în curtea bisericii unde oaspeții și localnicii au fost salutați de Barabas Imre, epitropul bisericii, atât în limba maghiară, cât și în limba română.
„E o zi în care ne bucurăm să fim împreună, să ne împărtășim experiențele de viață, să ne amintim de vremurile trecute și de cei care nu mai sunt printre noi, o zi în care întoarcerea la rădăcini ne amintește cine suntam și de unde venim”, a spus printre altele Barabas.
Reprezentanții comunei Kakucs din Ungaria, o comună situată în apropierea Budapestei și cu o populație asemanatoare la număr cu comuna Măgesti, prezenți la eveniment în frunte cu primarul dr. Kendéné Toma Mária, dând dovada de multa deschidere și prietenie au mulțumit celor din Cacuciu Nou pentru că an de an sunt primiți în condiții excelente de către săteni.
Cei prezenti au mai fost salutați de deputatul UDMR Szabó Ödön. Evenimentul a continuat cu depunerea de coroane la monumentul eroilor urmat de un program cultural artistic și terminând cu o masă comuna în curtea parohiei reformate
Citiți principiile noastre de moderare aici!