Prefectura Bihor se pregăteşte să ceară Consiliului Local Sînmartin revocarea hotărârii prin care, în plină campanie electorală, decidea că referendumul din 2015, prin care Sînmartinul spunea „DA” fuziunii cu Oradea, nu mai este valabil! Cu două săptămâni înainte de alegeri, primarul de atunci, Lucian Popuş şi consilierii locali PNL decideau că referendumul de anul trecut a avut o valabilitate de fix un an. Adică până în 9 mai 2016!
Şi-au depăşit competenţa
Sursele JB din Prefectură susţin că în această săptămână Consiliul Local Sînmartin va fi înştiinţat că trebuie să-şi revoce Hotărârea cu pricina, pe motiv că, pur şi simplu, aleşii locali nu au competenţa materială de a decide câtă vreme este valabil un referendum validat deja. „Actualul Consiliu Local Sînmartin doar a luat act de rezultatele referendumului, dar nu a stabilit o dată concretă pentru realizarea unificării cu Municipiul Oradea. Având în vedere că la nivelul Municipiului Oradea încă nu există un referendum valid pentru unificarea celor două unităţi administrativ-teritoriale şi o dată efectivă pentru unificare, precum şi de faptul că a trecut un interval destul de lung de la data validării referendumului din Sînmartin, se vede necesar adoptarea unei hotărâri de impunere a unui termen de valabilitate”, se arăta în motivaţia Hotărârii CL Sînmartin din 23 mai 2016, prin care referendumul de anul trecut a primit un termen expirat.
Laza: „Da, e nelegală”
Noul primar de Sînmartin, Cristian Laza (PSD) nu este deloc surprins de cerinţa Prefecturii şi susţine, la rându-i, că acea HCL este nelegală. Laza a câştigat alegerile inclusiv prin atitudinea sa anti-fuziune cu Oradea. „Acea Hotărâre a fost doar praf în ochi. Nici măcar secretarul nu a semnat-o. Va trebui revocată. Nu avem de ales, pentru că nu era legală. Am zis-o şi în campanie”, declară Laza. Primarul de Sînmartin anunţă că dacă la Oradea se va organiza un nou referendum Oradea+Sînmartin, şi în comuna Sînmartin se va organiza un nou referendum! „Dacă ei fac unul, voi cere şi eu un nou referendum pentru Sînmartin. Cât să mai ţinem cont de acela, până îmbătrânim? Dacă lumea îşi doreşte, eu nu am nimic împotrivă, dar mă îndoiesc. Eu am fost principalul opozant al fuziunii. Dacă lumea îşi dorea atât de mult fuziunea, mă mai vota primar?”, întreabă, retoric, primarul Laza.
Citiți principiile noastre de moderare aici!