În 2008, Oradea câştiga primul proiect major de infrastructură rutieră pe bani europeni. Vorbim despre reabilitarea a 19 străzi din municipiu de la A la Z. Proiectul a fost declarat câştigător în cadrul Euroregiunii 6 Nord-Vest, la mare luptă cu un proiect al judeţului Bistriţa-Năsăud.
Licitaţia pentru reabilitarea acestor artere a fost câştigată de către Drumuri Orăşeneşti. Conform graficului Primăriei, luna aceasta ar urma să înceapă lucrările la şase străzi: Depoului (până în iulie), Margaretei (mai), Miron Costin (iunie), Morii (iulie), Ursului (aprilie) şi Vaporului (iulie).
Pentru luna viitoare sunt programate străzile Alexandru Cazaban (până în septembrie inclusiv), Almaşului (iulie) şi Splaiul Crişanei (septembrie). După aceea, în iunie vor debuta lucrările pe străzile Bumbacului (până în octombrie), Gala Galaction (septembrie) şi Iuliu Maniu (octombrie). În iulie va intra în lucru strada Traian Vuia, până în septembrie, toată luna. Strada Ardealului va fi ultima programată pentru acest an, din august până în octombrie.
La anul vine rândul bulevardului Decebal (martie – iulie) şi străzilor Horea (martie – iulie), Măslinului (februarie – iunie), Sabinelor (aprilie – iunie) şi Viorelelor (martie – mai).
Spaţiile verzi aferente acestor străzi vor fi reamenajate în perioada iulie – octombrie 2010, respectiv mai – iulie 2011.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!