Cea mai răsfăţată localitate din această perspectivă, a investiţiilor în învăţământ, pare a fi Lugaşu de Jos: nu mai mult de 8 investiţii în şcoli, creşe şi grădiniţe, vor fi finanţate aici.
9.500 de obiective de investiții vor fi finanţate în cea de-a doua etapă a PNDL. 173 dintre aceste obiective sunt din Bihor. Din cele peste 9.500 de obiective, 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 miliarde de lei credite de angajament. Ieri a fost publicată lista Obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017 – 2020, cu Ordine MDRAPFE aprobate.
Obiective din Bihor
Conform unui comunicat remis redacţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. „A fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării”, anunţă Ministerul Dezvoltării.
Judeţului Bihor îi revin în perioada 2017 – 2020 750.398.876 lei. Investiţiile din Bihor pot fi consultate integral la link-ul: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564.
Deoarece aproape jumătate din obiectivele finanţate prin PNDL sunt din domeniul învăţământului, din vasta listă amintim: reabilitarea, modernizarea şi extinderea grădiniţei şi școlii din localitatea Abram, reabilitarea Şcolii generale din Avram Iancu, reabilitarea, modernizarea şi dotarea şcolii din localitatea Tămaşda, modernizarea Şcolii gimnaziale Arpăşel, comuna Batăr, modernizarea şi extinderea GPN Borod, reabilitarea şi modernizarea grădiniţei din Bratca, modernizarea Școlii gimnaziale „Viorel Horj” din Drăgăneşti, a Școlii cu clasele I-IV Şuncuiuş, reabilitarea şi modernizarea grădiniţei din Ştei, reabilitatea CN „Avram Iancu” Ştei, reabilitarea grădiniţei cu program normal din Vaşcău, reabilitarea şi modernizarea şcolii din Remetea, etajarea şi reabilitarea corpului de clădire al Şcolii cu clasele I-IV Roşia, extinderea Școlii gimnaziale din Husasău de Tinca, extinderea şi modernizarea Şcolii gimnaziale nr. 1 Botean, comuna Ineu, modernizarea Școlii gimnaziale din Lăzăreni, reabilitarea şi modernizarea Şcolii „Ovidiu Drimba” Lugaşu de Jos, construirea de creşă şi grădiniţă cu program prelungit în Lugaşu de Sus, construirea de creşă şi grădiniţă în Urvind, construirea şi amenajarea unei săli de mese la grădiniţa din str. J. Calvin, construcţia unui corp nou la LT „Constantin Şerban” Aleşd, reabilitarea şi modernizarea corpului vechi al CT „Al. Roman” Aleşd, reabilitarea şi modernizarea Şcolii Primare din Pădurea Neagră, reabilitarea şi modernizarea GPN Peştiş, modernizarea GPN „101 Dalmaţieni” Cordău, Sînmartin.
Lista celor 173 de obiective continuă cu: modernizarea străzilor de interes local în Auşeu, construirea unei staţii de tratare a apei pentru localităţile Almaşu Mic şi Ghida din comuna Balc, înfiinţarea unei reţele de apă şi canalizare menajeră în comuna Bătăr, extinderea alimentării cu apă potabilă şi canalizare ape uzate menajere în Borod, reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în satele comunei Borş, alimentarea cu apă potabilă a localităţii Lorău, comuna Bratca, extinderea reţelei de apă în Damiş, comuna Bratca, alimentarea cu apă a comunei Brusturi, reabilitarea Şcolii gimnaziale Căbeşti, regularizarea de văi şi construcţii de pod la Cotiglet, Ceica, lucrări de reabilitare a iluminatului public în Cherechiu, modernizarea de drumuri comunale la Budureasa, modernizarea podului de la Budureasa, înfiinţarea infrastructurii de apă uzată în satele Cresuia şi Beiuşele, comuna Curăţele, un pod peste râul Crişul Negru la Finiş, modernizarea DC 24 în comuna Gepiu, modernizarea iluminatului public în comuna Pocola, modernizarea DC Săcueni, modernizarea clădirii prin înfiinţarea unui centru medical de permanenţă în Lăzăreni, modernizarea de străzi în cartierul tinerilor din Haieu, Sînmartin, extinderea proiectului „Modernizare străzi în cartierul nou Sînmartin” şi multe altele.
Şi Consiliul Judeţean Bihor e pe lista Ministerului Dezvoltării. CJ va primi finanţare pentru: reabilitare şi modernizare DJ 764 Beiuș – Roşia – Aştileu – Aleşd, sectorul de la km 31+ 000 la km 64+ 655, reabilitare şi modernizare DJ 767: DN 76 Sâmbăta – Dobreşti şi DJ 767C Dobreşti – Lunca Sprie în lungime de 21 km, respectiv reabilitarea şi modernizarea DJ 767 A Uileacu de Criş DN – Bălaia – Burzuc – Sârbi.
PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.
În ciuda disputelor create în jurul acestui program, cu precădere în timpul crizei generate de căderea Guvernului Grindeanu, când s-a afirmat că PNDL este un instrument politic de fidelizare a administraţiilor locale în raportul cu şeful PSD, Ministerul Dezvoltării a ţinut să precizeze:
„Criteriile de acordare a finanțării sunt transparente, clare, ştiinţifice și fără nicio conotație politică, în acord cu nevoile şi solicitările autorităţilor publice locale, în vederea modernizării României”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!