Prin intrarea în vigoare a Noului Cod penal, s-au adus modificări esențiale asupra infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fapta reținută în cazul producerii unui accident rutier cu victime.
Potrivit actualei reglementări, fapta este infracțiune dacă vătămarea corporală produsă a necesitat pentru vindecare peste 90 de zile, iar potrivit Vechiului Cod Penal, fapta era considerată ca fiind infracțiune dacă numărul de zile de îngrijiri medicale depășea 60 de zile.
Practic, potrivit noului Cod penal producerea unui accident de circulație soldat cu vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile nu mai este infracțiune decât dacă, conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei acțiuni care constituie prin ea însăși infracțiune.
În caz contrar, se va dispune o soluție de clasare a cauzei penale, caz in care, victimele solicită instanței civile acordarea de despăgubiri materiale și morale.
În acest caz, acțiunea este supusă timbrajului, pe când, solicitarea despăgubirilor in condițiile in care fapta este infracțiune, este scutită de la plata taxei de timbru.
Având în vedere această discriminare, prin faptul că fapta de vătămare corporală din culpă ce a necesitat îngrijiri medicale de 60 de zile a fost considerată infracțiune până la 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a noului Cod penal) crea pentru victime posibilitatea de a cere despăgubiri civile fără a achita taxa de timbru, iar în prezent această dispoziție nu se mai aplică dacă fapta nu mai este infracțiune (nu a necesitat peste 90 de zile îngrijiri medicale), a fost sesizată Curtea Constituțională.
Astfel, prin Decizia nr. 387/2015 Curtea Constituțională a decis că nu se va plăti taxa judiciară de timbru în cazurile în care victimele care formulează acțiunea civilă, doresc recuperarea prejudiciului cauzat printr-o faptă, care la data producerii, era considerată infracțiune, chiar daca ulterior ea a fost dezincriminata.
Prin urmare, daca accidental rutier s-a produs înainte de 01.02.2014 și a produs leziuni ce nu depășesc 90 de zile de îngrijiri medicale, acțiunea civilă exercitată ulterior, in vederea recuperării prejudiciului creat, nu va fi supusă timbrării.
Această situația a fost tranșată, însă, potrivit reglementării legislative actuale, victimele accidentelor rutiere care au leziuni ce nu depășesc 90 de zile de îngrijiri medicale, pentru a-și recupera prejudicial, trebuie să achite taxa judiciară de timbru, conform art. 3 din OUG nr. 80/2013.
Apreciem că sesizarea Ministerului Justiției în vederea scutirii de la plata taxei de timbru a acestor acțiuni este oportună și dacă va avea succes, va scuti persoanele care deja au suferit un prejudiciu moral, dar mai ales material, să mai avanseze cheltuieli în vederea reparării prejudiciului creat ca urmare a faptei săvârșită din culpa unei alte persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!