Pompierii din județele Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Sălaj și Timiș, în sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, au intervenit în perioada 18 decembrie 2017 – 6 ianuarie 2018 la lichidarea unui incendiu de proporții izbucnit la o sondă de gaz.
Această misiune de amploare, desfăşurată sub comanda integrată a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a presupus, pe tot parcursul ei, coordonarea a două componente – cea de intervenţie în vederea închiderii sondei, pe de o parte şi cea de asigurare a protecţiei personalului şi utilajelor care au acţionat la faţa locului, pe de altă parte.
Redăm integral scrisoarea tradusă a companiei canadiene:
Citiți principiile noastre de moderare aici!