Dovezile sunt întărite şi de un document al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S) care adevereşte că rectorului Cornel Antal „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”.
Rectorul Cornel Antal a explicat că prin anii 80, pe când era şef al sectorului tehnic la Aerobaza Utilitară din Cluj, aceasta era supravegheată de Securitate prin Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) şi nu de alte structuri, de poliţie politică. USLA se ocupa de prevenirea deturnării de avioane.
„De fiecare dată după ce cineva deturna un avion ca să fugă în străinătate urmau anchete, iar eu şi colegii mei eram obligaţi să mergem la Securitate şi să dăm declaraţii. Eram obligaţi, nu am făcut-o din plăcere. Toate declaraţiile pe care le-am dat au fost semnate cu numele meu adevărat. Nu am avut nume conspirativ. Şi atunci şi azi gândesc la fel: dacă aş afla că cineva vrea să deturneze un avion, aş anunţa autorităţile. Simţul civic mă obligă să fac asta. Dar nu am aflat niciodată de vreo deturnare de avion. Niciodată Securitatea nu s-a folosit de mine. Nu am transmis note informative şi nu am turnat pe nimeni”, a spus rectorul Cornel Antal.
Se consideră că atacurile nu sunt întâmplătoare întrucât la începutul anului 2012 urmează alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii din Oradea.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!