Deputatul Lakatos Peter şi-a prezentat marţi propria viziunea asupra anului politic 2009. Astfel, conform deputatului UDMR, „cel mai important eveniment politic cu efecte imediate asupra populaţiei” a fost acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, întrucât consecinţele lui s-au resimţit încă din acest an. „Cel mai mediatizat eveniment politic” au fost alegerile prezidenţiale, de care se leagă şi „imposibilul politic absolut al anului 2009”. „E imposibil ca noul preşedinte Băsescu să conteste la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul verbal de predare-primire a funcţiei de preşedinte şi să ceară renumărarea promisiunilor neonorate de «predecesorul său», pe motiv că nu şi-a îndeplinit promisiunile de reformare a Statului Român, descentralizare a administraţiei, condamnarea marilor corupţi şi încarcerarea lui Hayssam”, a afirmat Lakatos.
Tokes, invidios
Titlul de „cel mai invidios politician al anului 2009” i l-a acordat lui Laszlo Tokes. „A acceptat să fie primul pe lista UDMR la alegerile europarlamentare, dar când ne-au ieşit trei europarlamentari, iar Marko a cules laudele, nu i-a mai convenit UDMR. Ca europarlamentar, trebuia să se bucure că tânărul bihorean Cseke Attila e noul ministru al Sănătăţii sau chiar să-l pună în legătură cu comisarul european pentru Sănătate. Iar când Klaus Johannis a fost propus ca premier, l-a catalogat ca «neamţ de vitrină» fiindcă nu i-a convenit ca un alt minoritar să ajungă într-o poziţie mai înaltă decât el”, a explicat Lakatos. Totodată, deputatul UDMR a dezvăluit că e prima oară când îşi permite să-l critice pe Tokes, întrucât acesta nu mai e episcop reformat şi astfel, nu mai îi este superior pe linie bisericească.
Bugetul, secretos
Pe aceiaşi linie, Lakatos Peter a spus că şi-a permis să-l sune şi să-l critice pe Marko Bela, nu ca şef de partid, ci ca vicepremier. „Ieri (luni – n.r.) l-am sunat pe Marko Bela şi i-am zis că nu-l pot înjura dar, ca vicepremier, îl pot critica. L-am atenţionat că proiectul de buget pe 2010 nu e nici pe site-ul Ministerului Finanţelor, nici pe al Guvernului sau Camerei Deputaţilor, cum prevede transparenţa decizională. Ori deputaţii nu pot citi sute sau mii de pagini pentru ca proiectul să fie votat până pe 16 ianuarie, data cerută de FMI pentru a le elibera tranşa a doua de bani. Azi dimineaţă am verificat şi proiectul era postat. Aşa sau că Marko Bela a transmis mesajul la Emil Boc, sau băieţii care îmi ascultă telefoanele i-au spus premierului că un deputat nebun vrea să studieze bugetul de Revelion”, a mai spus Lakatos.
Cristian Horogs
Citiți principiile noastre de moderare aici!