Trebuie că incertitudinea planează în rândul cadrelor medicale de la Spitalul Curteanu, după o informație potrivit căreia urmează să fie desființate posturile de asistent șef din unitate. Marți, 24 septembrie, fostul manager al Spitalului Curteanu, dr. Ovidiu Pop, a lansat această informație, pe Facebook, anunțând că actualul șef al acestei unități medicale ar urma să atingă un record mondial negativ, prin desființarea posturilor de asistent șef: „Record mondial stabilit de ec. Foncea Dacian: Sp. Municipal – singurul spital din lume care a desființat toate posturile de asistent șef!”.
Notificările lui Foncea
În explicații, dr. Pop arată, prin două documente atașate, că asistentele șefe ar fi primit hârtii prin care sunt informate că posturile lor nu ar exista în normativele legale: „Practic Foncea desființează, pentru prima dată în istorie toate posturile de asistent șef. Motivul: această funcție nu există în normativul de personal aprobat de MS, în ordinul nr. 1224/2010”. Din documentele atașate reiese acest fapt, că se desființează posturile. Dr. Pop atenționează că ordinul invocat de managerul Foncea pentru desființarea acestor posturi se referă doar la personalul cu atribuții de execuție, nu și la cel cu atribuții de conducere: “Asistentul șef face parte din personalul cu atribuții de conducere! Ați greșit ordinul dle Foncea”.
Dr. Pop spune că dacă acest ordin s-ar referi la funcțiile de conducere, atunci și managerul Foncea ar trebui să își dea demisia și atrage atenția că desființarea acestor posturi de asistent-șef în tot spitalul ar avea ca și consecință pierderea acreditării spitalului: „Vă invit, așadar, să fiți consecvent, să mergeți în aceeași direcție și să vă desființați singur postul! Și vă mai dau un pont, poate vă vine mintea la loc în ceasul de pe urmă.
Desființând posturile de asistent-șef, pierdeți și acreditarea spitalului. Ce să vezi… printre indicatorii care trebuie îndepliniți de spital, pe lista de verificare nr. 24 sunt enumerate cerințele managementului îngrijirilor medicale la nivel de secție care intră în atribuțiile ASISTENTEI ȘEFE!”.
Foncea: Deocamdată nu, după 1 octombrie vom anunța!
Contactat de JB&Bihon.ro, managerul Dacian Foncea, a declarat: „Nu există așa ceva în spital. Nu discut Facebook-ul lui Pop. După 1 octombrie, se poate discuta această problemă. Până atunci, este vorba despre intrare în legalitate a unor asistente șefe, nu a tuturor. Le-am trimis o notificare, ca să își rezolve statutul postului. Ulterior, după 1 octombrie a.c., vom trimite un comunicat de presă”.
Trimite articolul
Xf, bine sa le desfinteze.
Detronati-l pe Foncea, ce asteptati ???
in opinia mea, omul asta distruge tot spitalul… e o palarie mult prea mare pentru capacitatea organizatorica.
asta sustine pop pe facebook, iar voi postacii va luati dupa el, cititi mai bine articolul.
Dacian Foncea este la fel ca PSD-ul ptr Oradea, “sa distrugem ca sa putem lasa nimic in urma! “
Acest PNL-ist cu fata de interlop bataus a provocat doar scandaluri in acest spital, scandaluri in urma carora au plecat medici, a organizat concursuri pe post cu dedicatie… Si acum are el alta idee sa desfiinteze posturile de asistente sefe? Dar el de ce mai sta in post? Un nenorocit de PNL-ist…. Pentru prima data cand nu voi mai vota PNL/Bolojan si ai lui restul… Imi voi anula cu mandrie votul pentru ca mi am pierdut speranta pana si in liberalismul oradean!
Ce atatea posturi? Astia sunt sef la spaga. Au buzunarele ce le mai mari cusute…de aia se cheama asistenti sefi….
Cel mai slab manager din istorie
Foncea are probleme psihice grave iar o pop e corupt. Lupta e deci nebun vs corupt. Viva Las Vegas