Numărul de şomeri a atins o cotă record în luna septembrie, în judeţul Bihor. Astfel, conform statisticii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor numărul şomerilor a ajuns la sfârşitul lunii septembrie la 14.443 în condiţiile în care la 15 septembrie erau 13.469 de şomeri.
Din totalul de şomeri înregistraţi la AJOFM Bihor, 8.489 sunt persoane care primesc indemnizaţia de şomaj, iar 5.954 sunt persoane neindemnizate. În judeţul nostru, rata şomajului a ajuns al 5,1%, în creştere cu 0,3% faţă de luna precedentă, ceea ce plasează Bihorul pe locul cinci pe ţară.
Concedieri
Mai mult, dată fiind apropierea sezonului rece, şi implicit reducerea activităţii în domenii precum construcţii şi agricultură, va face ca numărul şomerilor să crească.
„Dacă în lunile de vară rata şomajului a crescut, se pare că în lunile următoare numărul şomerilor va fi şi mai mare. Angajatori precum Marconst, Turism Crişul, Eon distributie Gaz, au anunţat deja la noi, la agenţie, că vor face concedieri colective în lunile octombrie – noiembrie ”, a spus Maricica Juca, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bihor.
Comisia Naţională de Prognoză estimează că numărul de şomeri din România va ajunge la 685.000 la finalul acestui an, în creştere cu 70% faţă de decembrie 2008. Rata somajului, care reprezintă raportul între numărul de şomeri înregistraţi la ANOFM şi populaţia activă din România, ar urma să ajungă astfel la 7,6% la finalul acestui an, de la 4,4% în decembrie 2008 şi 6,6% în august 2009.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!