Conducerea Federaţiei Patronilor Bihor îşi doreşte să fie consecventă în realizarea obiectivului de a practica o politică activă în relaţia cu membrii săi. În virtutea acestui fapt, FPB a organizat, marţi 31.01.2012, în Sala festivă a Consiliului Judeţean, masa rotundă cu tema „Noile modificari legislative în domeniul panificaţiei”.
Concurenţă „casnică”
Au participat 22 de firme din judeţ, interesate de modificările legislative dar şi de clarificarea unor aspecte referitoare la concurenţa neloiala a producătorilor „casnici”. Cu acest prilej, doctorulAdrian Comaniciu – Director Executiv Adjunct al Directiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor (DSVSA) şi doctor Florentina Sanda Bortiş au prezentat aspectele legislative specifice domeniului panificaţiei.Pe lânga temele „cu încărcătură” invocate în timpul discuţiilor Eugen Antal, moderatorul întâlnirii, a încurajat şi scurte expuneri pe tema istoriei pâinii încercând să destindă atmosfera. Aceasta fiindcă participanţii la eveniment au adus în discuţie teme fierbinţi precum: piaţa neagră in domeniul panificaţiei, controalele abuzive efectuate la multe firme producatoare de pâine, preţurile de „dumping” practicate de firmele maghiare de panificaţie. Din partea Federaţiei Patronilor au fost prezenţi Ioan Berinde, membru al Colegiului Permanent al FPB direct interesat de acest domeniu, precum şi Ioan Lucian, respectiv Vasile Fonoage în calitate de preşedinte şi vicepreşedinte al FPB.Întâlnirea a fost considerată utilă şi se doreşte continuarea unor astfel de dialoguri atât de către firmele din domeniul panificaţiei, cât şi de reprezentanţii Federaţiei şi ai DSVSA. Din punctual de vedere al FPB, masa rotunda a avut un impact pozitiv asupra celor prezenti, având în vedere procentul semnificativ al celor care au decis înscrierea în Federatia Patronilor Bihor, la finalul evenimentului.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!