[eadvert]
Banii economisiți din reducerea cheltuielilor au fost duși către investiții esențiale pentru dezvoltarea județului. S-au realizat proiecte majore de infrastructură rutieră și aeriană, facilitând conectivitatea și mobilitatea în județ.
„Dezvoltarea parcurilor industriale vor aduce în viitorul apropiat locurile de muncă aproape de casă, fără ca bihorenii să mai fie nevoiți să facă naveta zilnic către Oradea. Fondurile europene atrase au fost investite în drumuri noi, modernizarea Aeroportului Oradea, îmbunătățirea serviciilor medicale, curățenie și turism“, declară Ilie Bolojan.
„Am oprit risipa și am redus cheltuielile“
În 2024, CJ Bihor funcționează cu jumătate din personalul pe care îl avea în 2020, însă, potrivit președintelui Bolojan, acesta este mult mai eficient.
„Autorizațiile de construire și certificatele de urbanism se eliberează mult mai repede, avem un singur complex muzeal care gestionează mai bine resursele, parcurile industriale sunt administrate de o singură agenție, iar economiile anuale din reducerea cheltuielilor de funcționare sunt între 6 și 8 milioane de euro. Banii economisiți din stoparea risipei au fost duși spre investiții“, adaugă acesta.
Fondurile europene, motorul dezvoltării județului
Bihorul a avut parte de numeroase proiecte din fonduri europene și naționale în urma cărora a fost dezvoltată o rețea de 68 de kilometri de centuri și drumuri noi ce vor rezolva problema aglomerației.
„Cele 5 centuri din zona metropolitană a Oradiei, respectiv Oșorhei, Nojorid, Sântandrei, Sânmartin și Biharia, vor fluidiza traficul și vor scădea timpul pierdut în ambuteiaje. Construim inelul rutier metropolitan, un drum nou de 17 kilometri care va prelua traficul de pe drumurile naționale, conectând Oșorheiul, pe lângă Băile Felix, cu Nojoridul. Construim centurile Aleșd și Beiuș, care vor fi deschise în această vară. Traficul de tranzit va fi preluat de noile drumuri, iar blocajele din cele două orașe vor fi eliminate.
Drumurile bune sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a întregului județ. Am finalizat Drumul Apusenilor, între Beiuș, Stâna de Vale și Barajul Leșu. Am conectat zonele județului: Aleșd – Aștileu de Roșia – Beiuș, Dobrești – Luncasprie de Roșia și Sâmbăta de Dobrești, continuând proiectele. Am modernizat, după 30 de ani de circulat pe drum de piatră, drumul dintre Șoimi și Căpâlna și cel dintre Bicaci și Ianoșda. Reabilitarea drumurilor locale este importantă pentru cei din zonă. Podurile nu leagă doar maluri, ci și comunități. Și ele au fost o prioritate, precum podul de la Bulz și cel de la Nimăești. Accesul fermelor din agricultură și a fabricilor de procesare la rețeaua de drumuri susține locurile de muncă din zona rurală. Am cofinanțat modernizarea acestor drumuri. “, adaugă președintele CJ Bihor.
Conectivitate aeriană și un nou terminal
Asigurarea conectivității este o condiție de dezvoltare pentru fiecare comunitate. În ceea ce privește conectivitatea aeriană, 2023 și 2024 au fost anii investițiilor în infrastructura aeroportului.
„Am finalizat construcția unui nou terminal de pasageri și extinderea pistei care permite aterizarea avioanelor de mari dimensiuni. Din această vară, conectăm Oradea cu întreaga lume prin Varșovia, iar din toamnă vor începe curse noi spre Londra și București. Creșterea numărului de zboruri rămâne o prioritate“, declară Bolojan.
Locuri de muncă mai bune
De asemenea, în județ a fost dezvoltată o rețea de parcuri industriale în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita. Bihorenii care locuiesc la 60-70 de kilometri de Oradea vor avea locuri de muncă aproape de casă și nu vor mai fi nevoiți să facă naveta zilnic spre Oradea.
În acești patru ani, s-a insistat pe curățenia din județ fiind construite 16 platforme pentru depozitarea deșeurilor mari. Pe drumurile județene și naționale au fost montate camere video de supraveghere, iar depozitările ilegale de deșeuri sunt în continuă scădere.
Transport integrat
În ceea ce privește transportul public, proiectul tram-trenurilor reprezintă o investiție majoră pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană. Prin conectarea liniilor de tramvai cu rețeaua feroviară și extinderea traseelor existente, se va oferi acces facil către Borș, Băile Felix – Cordău, Aeroport și Cheresig, contribuind la reducerea traficului rutier și la promovarea unui transport sustenabil. Proiectul se va finaliza în următorul mandat.
Turism și tradiții
Cu scopul de a ridica potențialul turistic al județului, CJ Bihor, în parteneriat cu Agenția pentru Arii Naturale Protejate și primăriile, au finalizat mai multe proiecte în acest scop.
„Am finalizat reconstrucția Cabanei Vadu Crișului păstrând farmecul istoric al clădirii și am realizat investiții pentru a pune în valoare frumusețea naturii. Pe lângă investițiile în infrastructură, o direcție importantă este susținerea producătorilor locali și promovarea produselor tradiționale. Am organizat târgul produselor bihorene în Oradea și în județ. Am promovat valorile și tradițiile comunităților noastre și obiceiurile locului prin evenimentele organizate de Paște și Crăciun. În plus, sunt în lucru proiecte, precum construcția Centrului Cultural, care va adăposti evenimente culturale și conferințe, consolidând poziția orașului Oradea ca centru cultural și economic regional. Tot mai mulți bihoreni sunt mândri de Oradea și de județul nostru. Le suntem recunoscători celor care au susținut proiectele Bihorului. Mai sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că într-un singur mandat nu poți ajunge peste tot. Ne propunem să continuăm cu noi investiții. “, adaugă Ilie Bolojan care îi invită pe bihoreni la vot, în data de 9 iunie.
Trimite articolul
XErata.
Drumul cel nebun.
-
Bine spus.
E buna asta cu “contribuind la reducerea traficului rutier și la promovarea unui transport sustenabil”
Si in oradea ti-a iesit de minune “reducerea traficului rutier”.
Ai facut praf otl-ul si acum toti circula cu masini.
Daca te mai cred prostii astia, te merita din plin.
-
Iti meriti soarta de frustrat
-
Vad ca repeti ca papagalul cuvantul frustrat. Mai ivata si alte cuvinte. Hai ca poti. Ai vrea tu sa fiu frustrat, dar nu sunt. Insa mi-a enorm de mila de tine.
-
lel ti se pare ca a reusit sa reduca traficul din oradea? Sau doar latri, ca sa iti protejezi stapanul, ca o potaie cuminte ce esti.
-
-
Cu reducerea traficului rutier, este si o problema de mentalitate. Daca oradeanul este snob si vrea sa mearga doar cu automobilul lui, nu ai ce sa-i faci… doar de asta i-a construit atatea subpasaje…
Bun pe naiba, si Oradea tot pe drumul cel bune doar ca nivelul de trai si ce inseamna oras, e departe. Inca tot ca sa sat e nivelul.
Birtineni 1:1 Si DoomNezeu a spus: “Sa fie beton!”.
Daca nici ceea ce a realizat Ilie Bolojan (in doar 4 ani) nu ii cel putin de laudat, atunci nu stiu ce ar mai putea fii.
-
Daca tie astea ti se par mari realizari, atunci il meriti din plin.
-
Poate ar trebui sa mai iesi putin pe-afara. Sa mai vezi si alte modele. O sa ramai uimit.
Muuuuhaha hahaha sprancenatu’ grai!
Drum bun! Du-te inapoi in sat la tine!
Doar centuri si centuri. Luam banii de la toate domeniile si facem centuri. Centuri si centuri, asa e drumul ce bun, centurile. In rest nu vad nimic diferit in Bihor fata de acum 20 de ani, doar centuri, cateva.
bravo Bolo! stai linistit! tot tu castigi. succes pe mai departe
-
ai dreptate. Prostii sunt majoritari aici.
Ceea ce a facut Bolojan si echipa in mandatele pe care le-au avut se vede. Primarii si presedintii de consilii judetene care au fost pana la ei nu au facut nimic. Dar absolut nimic! Spuneti-mi o singura realizare notabila a lor. Nu aveti ce, nu va mai zgandariti memoria ca nu veti gasi nimic. Dar, iarasi, absolut nimic. Asa ca, daca nici acum nu va este clar pe cine sa votati, va compatimesc, mi-e mila de voi. Lasati deoparte mandriile fara valoare si alegeti oamenii care au demonstrat ca sunt de actiune. Iar acestia nu sunt altii decat Bolojan si echipa lui!
-
Ce text de campanie frumos. Sper ca te si platesc macar., oameni de actiune, check, aialalti nu fac nimic check, toate cliseele check.
Deși sunt n lucrări cu termene prelungite, unele neterminate decani de zile, vezi parcarea din centru cu ce se lucrează deasupra, cu penalități pe care tot noi le suportam, totuși, nu vad nimic de la opoziția locală! Circari la aur și usr și toropeala la psd, care în Bihor pare să se resusciteze😁! ,,Puțin, foarte puțin”.
-
Mda ce le mai mintiti. Nu prea sunt lucrări cu termene depășite în Oradea și Bihor, de regula lucrările se termina mai repede de termen. Parcarea din centru este finalizata și data în folosinta, ce este deasupra se dorește a fi un spațiu amenajat pentru pietoni, plimbari și este o faza separata a proiectului.
Eu nu știu ce aveți impresia voi ăștia hate-rii de serviciu ca suportati, voi sunteți o minoritate irelevanta pe care lumea obișnuită o evita.
Cine nu vede realizarile lui e dus cu pluta. Votati-l mah sa termine ce a inceput
-
Clar. Mai sunt multi copaci de ras.
-
Votati in continuare Bolojelul si Florinelul daca vreti impozite si mai mari si intretinere si mai groaznic de scumpa
Pe pasajul * cel bun 🤣 pasaj meister 🤣
Nu înțeleg comentariile cum că nu suntem pe drumul cel bun. Oradea se dezvoltă într-un ritm destul de rapid. Se deschid o grămadă de drumuri pentru fluidizarea traficului. S au făcut o grămadă de parcări supraetajate, rar mă mai gândesc că merg în centru și nu am unde parca față de trecut.
Am mai fost și în alte orașe din țări mai mari și nu mi se par mai wow raportat la numărul de locuitori.
Deci, nu mai fiți răi!
-
Pai sa îți explic, exista o echipa organizata de câțiva postacii care toată ziua se plang aici pe site și cel mai probabil pe alte site-uri de absolut fiecare data când exista o știre despre primărie și Bolojan, deci sa ne înțelegem poate sa apară o stire ca se plantează copaci ca ăștia vin și sar cu hate, a fost o știre ca cei la CJ for sprijini și acorda ajutor pentru medicii de familie care se deplasează în sate-comune unde lipsesc și au sărit și acolo cu hate.
Acum mai nou se plang de faptul ca se construiesc centuri în Bihor. Deci ca și concluzie, nu are rost sa-i bagi în seama, eu am sa ma distrez aici după alegeri, sa ii vad cum se dau de pământ, cum ii vor face pe orădeni în toate felurile pt ca au votat cu cei care au făcut ceva pt județ și oras.
Pe străzile de pe dealuri se circula prin noroaie … promisiuni au fost si înainte de ultima lui campanie ca și primar.
Dar de atunci s-a refăcut centru de 5 ori, sa dea bine … iar străzile de pe deal tot in praf și noroi.
Poate se mai asfaltează inca odată anul asta, asa de campanie.
Degeaba incearca unii sa minimizeze realizarile lui Bolojan, ca Bolojan va catiga lejer alegerile si anul asta. Pot sa se zbata contracanditatii cat vor ca lumea va compara faptele lui Bolojan cu promisiunile altora. Si toti suntem satui de promisiuni.