Licitația pentru extinderea sistemului de supraveghere video se află în faza finală de evaluare, anunță Primăria printr-un comunicat de presă, iar câștigătorul va fi declarat în prima parte a lunii septembrie.
„Termenul de depunere a ofertelor a fost 17 iulie 2019, când și-a depus oferta un singur ofertant, RCS&RDS. Valoarea estimată a achiziției este de 3.164.040 lei (fără TVA). Sistemul de supraveghere a fost gândit pentru a fi modernizat în trei etape. În etapa I, s-a realizat modernizarea sistemului de stocare, procesare video și dispecerizare (video wall şi staţii de lucru). Echipamentele noi achiziționate au fost deja instalate la sediul IPJ Bihor, de pe Calea Aradului nr. 78. Prețul investițiilor realizate în prima etapă este de 375.000 de lei fără TVA. În etapa a II-a, care va avea loc acum, după finalizarea licitației, urmează să se încheie un acord cadru cu un operator economic de furnizare camere video și servicii de mentenanță, inclusiv utilizarea rețelei de date/video, în scopul asigurării semnalului video la dispeceratul din cadrul Poliției municipiului Oradea”, se arată în comunicat.
Trei feluri
În cadrul acestei etape se vor achiziționa 600 de camere video de următoarele tipuri: camere panoramice cu vedere 360 de grade (PTZ), camere control trafic (LPR – pentru citirea numerelor de înmatriculare) și camere cu vedere de ansamblu.
Camerele vor fi montate pe principalele artere de circulație, în parcuri, în intersecții, în vecinătatea școlilor, la intrările și ieșirile din oraș, în zona centrală, în zonele pietonale aglomerate, în pasajul Vulturul Negru etc.
În etapa a treia vor fi instalate camere video în stații de autobuz și tramvai și va fi achiziționat un soft pentru recunoașterea acțiunilor ostile, ca de exemplu bătăi sau chiar a fețelor de persoane.
Între scopurile declarate ale investiției în sistemul de supraveghere se află creșterea siguranței cetățenilor, dar și recunoașterea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor parcate în locuri nepermise.
Citiți principiile noastre de moderare aici!