Ultimul concurs pentru postul de director la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” a fost organizat la începutul lunii noiembrie 2017.
„În cazul în care niciun candidat nu a obţinut o medie de minimum 7, procedura de concurs se reia în termen de maximum 30 de zile”, se arată în art. 19 alin. (7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură.
Următorul concurs pentru conducerea instituţiei va fi reluat la o dată care încă nu se cunoaște. Referitor la organizarea concursului, conducerea instituţiei, prin purtătorul de cuvânt al acesteia, Adrian Simon, a anunţat că „acesta este în faza de publicare”.
Baiuri peste baiuri
Concursul de proiecte de management organizat de Consiliul Judeţean Bihor pentru ocuparea funcţiei de manager la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” Oradea a fost organizat de două ori, de fiecare dată fără succes însă. În septembrie 2017, la primul concurs s-a dizolvat comisia, datorită unor mari diferenţe de notare a celor trei candidaţi: Liviu Buţiu, Florin Mariş-Hinsu şi Otilia Leopold Altfater. Ulterior, la concursul din noiembrie 2017, unicul candidat pentru post – Altfater Leopold Otilia, nu a obţinut 7, adică nota minimă necesară promovării – comisia notând-o cu doar 6,23.
„Primele două concursuri, organizate în cea de-a doua jumătate a anului 2017, nu au avut rezultate privind promovarea, datorită nerespectării procedurii de punctaj, respectiv nu s-a atins pragul minim obligatoriu prevăzut de lege”, s-a limitat să informeze Adrian Simon, la cererea JB&BIHON.
Între timp, în luna noiembrie 2017, profesorului Liviu Buţiu i s-a prelungit contractul de manager interimar până la soluţionarea situaţiei.
După Boboia
Reamintim că, în 2017, la Școala „Hubic” a izbucnit un scandal imens, după organizarea Zilelor „Hubic” în centrul Oradiei, pe bani grei, din fonduri alocate de Consiliul Judeţean, de ordinul sutelor de mii de lei, pentru spectacole la care au participat extrem de puţini orădeni, în Piaţa Unirii. A fost vorba despre aproape 300.000 de lei tocaţi, practic, pe nimic. În același context, în mai 2017, cel mai longeviv manager din mediul cultural bihorean, Marian Boboia, fusese demis de la șefia școlii, acuzat fiind de grave nereguli în management, printre care și decontări de lucrări fictive.
De altfel, lui Boboia i s-a pus în cârcă și mega-festivalul extrem de generos finanţat de CJ Bihor, instituţia care a bugetat Școala „Hubic” pentru un eveniment rămas fără ecou în rândul bihorenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!