Avocatul Mircea Golea a reuşit să obţină în instanţă pentru familia Bejan împărţirea riscurilor prin stabilizarea cursului valutar. Astfel, dacă acţiunea va rămâne definitivă şi irevocabilă, oamenii vor plăti rata la cursul la care a fost acordat împrumutul – 2, 26 de lei francul, jumătate faţă de cât este acum. Cosmina şi Marius Bejan au contractat în 2008 un credit în valoare de 94.000 de franci elveţieni. Cum cursul valutar s-a majorat enorm, iar costurile au apăsat prea mult pe umerii lor, aceştia au hotărât să atace banca în instanţă. Avocatul Golea a solicitat băncii adaptarea contractului în sensul împărţirii riscurilor prin stabilizarea cursului valutar la care s-a făcut împrumutul. Astfel, clienţii săi urmează să preia 50% din costul aprecierii CHF, iar diferenţa de 50% va fi suportată de bancă, procentul raportându-se la cursul CHF de la data încheierii convenvenţiei de credit.
,,Iniţial, instanţa mi-a anulat acţiunea ca netimbrată, deoarece eu am legat cererea de chemare în judecată de Legea 193/2000, considerând-o scutită de taxa de timbru, raportat la art. 29, alin, 1, litera F din OUG 80/2013. Am formulat cerere de reexaminare împotriva soluţiei instanţei. Mi s-a admis şi s-a stabilit că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, iar procesul a mers mai departe. În 14 iunie 2016, Judecătoria Oradea a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la punctul 2.1 al condiţiilor speciale de creditare din contractul de credit nr. HL 23896/23.06.2008,în lipsa unui mecanism care să păstreze echilibrul contractual în restituirea creditului în valută (…) Judecătorii au decis că împrumutatul va suporta în mod egal cu Banca riscul valutar, începând de la variaţia cu 15% a cursului de schimb valutar, raportată la cursul de schimb de la data acordării creditului, până la restituirea integrală a creditului”, a arătat Golea, citând din decizia instanţei.
Precedent
Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Dacă Tribunalul Bihor va menţine decizia dată de prima instanţă, banca va fi obligată să accepte să împartă povara cursului valutar.
,,Eu mi-am întemeiat acţiunea pe articolul 970 din vechiul Cod Civil, care spune că toate contractele trebuie executate cu bună credinţă şi în confirmatate cu echitatea. În noul Cod Civil, teoria aceasta este reglemetată în art. 1271, alin. 3. Din câte ştiu eu, în Bihor este un precedent. Practic se creează un echilibru contractual între bancă şi client. Până acum exista un dezechilibru: aprecierea francului era suportată, în exclusivitate, de către client. Banca nu suporta această apreciere a francului. Practic, se ia povara aprecierii cursului de pe umerii consumatorului. Deşi decizia nu este definitivă, pentru că mai mult ca sigur va fi atacată cu apel la Tribunalul Bihor, eu consider că totuşi s-a făcut un pas. Instanţele din Oradea au creat precedente în alte cauze. Chiar şi pe clauzele abuzive au fost printre primele instanţe din ţară care au avut curajul să constate caracterul abuziv al clauzelor vizavi de comisionul de risc şi cel de administrare şi să dispună restituirea sumelor. Ulterior, practica s-a diversificat. Existau instanţe care mergeau pe o anumită variantă, altele care au rămas consecvente şi au dispus anularea clauzelor abuzive şi restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive’’, a explicat avocatul Mircea Golea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!