Aflat în arest din iulie 2013, Sabin Cristian Godja îşi va petrece Paştele acasă după ce judecătorii Curţii de Apel Oradea au constatat că nu se mai menţine temeinicia arestului preventiv şi l-au înlocuit, deocamdată, cu arest la domiciliu.
Decizia instanţei a venit după ce s-a destrămat una din puţinele probe directe. Astfel, Godja a fost acuzat de procurori că ar fi luat telefonul victimei Izolda Baczoni şi ar fi vorbit cu acest telefon în orele de după comiterea crimei.
IMEI telefonic neverificat
„S-a pornit de la telefonul tinerei despre care s-a susţinut că Godja a vorbit după moartea acesteia. Telefonul respectiv a fost dus de fratele lui Sabin Godja la un amanet de unde a fost ridicat de poliţişti. Dar acel aparat n-a fost identificat de nimeni. Eu am cerut să se prezinte telefonul, care era la parchet nu la instanţă. Iar la administrarea probaţiunii, instanţa a descoperit că, de fapt, telefonul nu este al tinerei, ci al lui Godja. Diferă IMEI-ul, adică numărul de identificare al telefonului. Rezultă că Godja nu a furat telefonul victimei şi nici nu l-a folosit iar astfel se infirmă o probă decisivă a procurorilor”, precizează avocatul Ioan Sava.
Sugerează altă pistă
Apărătorul legal afirmă că Sabin Godja îşi susţine nevinovăţia în continuare.
„Şi eu cred în nevinovăţia clientului meu, pentru că mai sunt şi alte inadvertenţe. Leziunile găsite asupra victimei, locurile în care au fost produse şi gravitatea lor dezvăluie că mobilul al crimei a fost unul pasional, cu răzbunare. Cineva a urmărit să o nenorocească pe tânără, i-a rupt coastele şi a mutilat-o. La câte crime am văzut eu, apreciez că leziunile din zona inghinală exclud o ucidere accidentală. Şi nici nu cred că a fost omorâtă acolo unde a fost găsită. Leziunile din zona lombară s-ar fi putut produce doar pe beton, pe pietre sau pe o suprafaţă dură, în niciun caz pe iarbă moale. Iar obiectele personale găsite pe iarba verde nu puteau fi acolo de duminică întrucât oamenii care căutau victima le-ar fi observat. Erau la doar cinci metri de calea ferată pe care căutătorii au parcurs-o. Crima a avut loc în altă parte şi făptaşul a regizat locul pentru că avea o semnificaţie pentru Godja”, mai apreciază avocatul Sava. Aceasta în condiţiile în care noua prietenă a suspectului le-a dezvăluit criminaliştilor că obişnuia, împreună cu Godja, să folosească zona respectivă ca «loc de refugiu» pentru relaţia lor.
Cât despre faptul că Godja a fost ultima persoană care a fost văzută cu victima, avocatul Sava consideră că este un contra-argument.
„Acest Godja nu avea cum să plănuiască un viol sau o crimă decât dacă era complet nebun, ceea ce nu e cazul. El merge la discotecă cu victima şi pleacă cu ea în văzul tuturor. Era la mintea oricui că ar fi intrat în cercul suspecţilor dacă urma să comită orice faptă cu profil penal asupra victimei”, interpretează Sava.
Probe ADN neconcludente
Tot în sprijinul lui Godja apărătorul său arată că niciunul din cele zece fire de păr recoltate nu s-au potrivit cu ADN-ul suspectului. „Clientul meu şi-a dat concursul pentru prelevarea firelor de păr şi altor probe ADN, dar la Institutul la Medicină Legală nu s-a putut stabili o legătură cu el. Părerea mea e că în acest caz s-a pornit de la om nu de la probe. În loc să expertizăm, să analizăm scena unde a fost găsită sărmana victimă, s-a marşat pe suspectul aflat cel mai la îndemână. Acolo e o comunitate maghiară mai largă iar românul Godja nu era bine văzut. Dar el a avut o relaţie de prietenie cu victima şi nu e logic să i se pună în cârcă o crimă atât de violentă. Pe el lumea nu-l ştie violent. Sigur că vreau să se facă lumină iar făptaşul să nu scape. Mai sunt probe de administrat aşa că am speranţa că se va elucida acest caz teribil”, ne-a mai declarat Ioan Sava.
Următoarea înfăţişare va avea loc, la Curtea de Apel Oradea, pe 23 aprilie.
În iunie 2014, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe Godja la 18 ani de închisoare. La acea dată, rechizitoriul se baza pe proba telefonului victimei şi pe faptul că, presat să-şi susţină un alibi veridic, Godja s-a cufundat în tăcere. „O tăcere vinovată”, au apreciat procurorii. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la apel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!