Ministerul Sănătății a răspuns joi după-masă printr-o postare pe pagina oficială de Facebook la întrebarea „de ce apar cazuri de infectare după vaccin?”
[eadvert]
Potrivit informațiilor transmise de către minister, după vaccinare, organismul are nevoie de o perioadă de timp pentru a produce un răspuns imun eficient. Această perioadă variază între 7 și 14 zile, în general, inclusiv pentru vaccinurile anti-COVID aprobate în prezent.
„Această durată este explicată prin faptul că, pentru a determina un răspuns imun eficient, organismul are nevoie de câteva zile pentru a produce o cantitate suficientă de anticorpi. Chiar și în aceste condiții, nu toate persoanele vaccinate cu o doză vor dezvolta anticorpi suficienți pentru a oferi protecție, ci va fi nevoie de un rapel, fapt confirmat de testele clinice efectuate de producătorii vaccinurilor”, transmite Ministerul Sănătății.
În plus, infecția cu virusul SARS-CoV-2 se poate manifesta între 2 și 14 zile după ce o persoană s-a infectat, aceasta fiind perioada de incubație. Cu alte cuvinte, dacă o persoană a fost deja infectată înainte de administrarea vaccinului și este în timpul perioadei de incubație, atunci va face boala chiar dacă se vaccinează.
„Suprapunerea perioadei lungi de incubație cu durata până la care apare un răspuns imun adecvat și protector explică de ce anumite persoane se vor infecta și vor face boala în primele zile după vaccinare, după prima doză sau după rapel”, mai explică reprezentanții ministerului.
Niciun vaccin aprobat nu conferă protecție de 100% în privința infectării
„Trebuie menționat că niciunul dintre vaccinurile aprobate până în prezent nu conferă o protecție de 100% în ceea ce privește infectarea, deci vor exista cazuri de COVID-19 și la persoanele vaccinate, însă mult mai puține decât în populația nevaccinată”, au mai menționat reprezentanții ministerului.
În contextul cazurilor de COVID-19 diagnosticate în rândul persoanelor vaccinate în România, 3969 de persoane au fost diagnosticate după administrarea primei doze și 446 după rapel. Jumătate dintre cazurile înregistrate la persoanele care au primit o singură doză s-au înregistrat într-un interval de 7 zile de la administrare, în perioada în care organismul nu a putut produce un răspuns imun eficient. La persoanele vaccinate cu ambele doze, jumătate din diagnosticele COVID-19 au fost înregistrate în primele 4 zile de la rapel.
„În aceste condiții, până când nu vor fi vaccinate suficiente persoane, iar răspândirea virusului în comunitate nu va fi semnificativ redusă, măsurile de protecție (mască, distanțare, spălatul pe mâini) vor fi în continuare necesare inclusiv pentru persoanele vaccinate, pentru reducerea suplimentară a riscului de infecție”, au cochis reprezentanții ministerului.
Trimite articolul
XMare bou poți fi dacă te înțepi cu o lichioare care nu a fost testată nici măcar pe animale.
-
… licoare… sau “vaccin”…
-
Billi nu mai jigni perspanele care vor cu orice pret sa isi asigure ,,nemurirea,, uitand parca de restul de sute de mii de boli existente, stai linistit urmeaza si o a 3-a doza pentru a ,,spori imunitatea,,
-
…şi o 4-a, 5-a…10-a doză. Mulţi vor ajunge să nu mai aibă loc pe braţ unde să se împungă. Dar, sunt “clienţi” destui. Unora le place.
-
Sau poți să ridiculizezi prin necunoaștere, că, nu-i așa? Google este mentorul nostru în tot ceea ce nu știm. Căutăm pe internet și gata! Avem instant acces la informație, citim, decidem, ne tratăm, nu ne vaccinăm copiii împotriva rujeolei etc. Vrem să trăim ca acum 2000 de ani puri și nealterați. Păi atunci renunțați la internet că și acesta alterează…
-
-
Acest ministru ,în ghilimele, nu are nimic cu acest domeniu. Este numit politic și sa văzut până acum capacitatea lui de meneger. Apoi cu privire la vaccin nu ești imun la infectare. Atunci de ce sa ne vaccinam? Ori pentru că așa vrea noua conducere mondială! Prin asta vor să dețină supremația asupra lumii.