DNA Oradea l-a trimis în judecată pe Mihai Domocoş, director adjunct al R.A.R. Bihor, acuzat de luare de mită în formă continuată. În acelaşi dosar mai sunt inculpaţi Cornea Petru Pavel, Miculescu Dacian Mircea, Domocoş Cristian Vlad şi German Gheorghe.
Prima şedinţă de judecată va avea loc, la Tribunalul Bihor, pe 19 septembrie.
Potrivit comunicatului emis de DNA în ianuarie 2011, la reţinerea lui Domocoş Mihai, în sarcina acestuia s-au reţinut următoarele: „În perioada 2010 – 2011, inculpatul Domocoş Mihai, în calitate de funcţionar cu atribuţii de control în cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Bihor, a pretins şi primit diferite sume de bani de la mai multe persoane, în vederea programării imediate pentru verificare a autovehiculelor la R.A.R. Bihor, a verificării şi omologării acestora în vederea înmatriculării în circulaţie, prin eludarea totală sau parţială a taxei de poluare (taxă de primă înmatriculare). Eludarea taxei de poluare se realiza prin înmatricularea unor autovehicule pe numele unor persoane cu handicap care sunt scutite, prin lege, de plata unei astfel de taxe”.
Taxe cu „handicap”
Tot potrivit procurorilor anticorupţie, pe 20 ianuarie 2011, inculpatul Domocoş Mihai a fost surprins în flagrant după ce a primit o sută de euro de la un denunţător pentru a-l sprijini să omologheze un autoturism în regim de urgenţă şi cu plata unei taxe de poluare mai mici, cât şi pentru a-l ajuta pe denunţător să omologheze în mod fraudulos un alt autovehicul pe numele unei persoane cu handicap cu consecinţa înmatriculării fără plata acestei taxe.
La instrumentarea cauzei, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.
Astfel, după flagrant, poliţiştii DGA Bihor au efectuat percheziţii atât la sediul RAR Bihor, cât şi la domiciliile directorului adjunct al RAR Bihor şi ale celor doi orădeni anchetaţi pentru trafic de influenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!