Vineri, 29 octombrie, coridoarele Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Orizont” s-au pregătit cum se cuvine pentru a întâmpina toamna. Cu această ocazie, elevii acestei instituții au realizat mai multe lucrari artistice.
Manifestarea a fost un proiect județean intitulat „Rapsodii de toamnă”, coordonat de cadrele didactice ale Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Orizont”, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Bihor, Centrul Şcolar Tileagd, Școala cu clasele I-VIII „Arany Janos” din Salonta, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea, Șoala Ion Bogdan Oradea, ȘO nr. 16 Oradea și ȘO Dacia Oradea. „Scopul acestui proiect constă în afirmarea și stimularea potențialului artistic al elevilor din învățământul special și al copiilor cu CES integrați în învățământul de masă din județ”, a declarat Adriana Ficuț, coordonatoarea proiectului.
Mascați pentru Halloween
Proiectul s-a desfășurat pe două secțiuni: pictură – desene și felicitări – decorațiuni de toamnă. Au participat cu lucrări la expoziție și copii din județele Bistrița și Arad.
Elevii au fost în ton cu sărbătoarea care se apropie, și anume Halloween-ul, de aceea au purtat tradiționalele măști, realizate de ei, și au decorat nelipsiții dovleci. De asemenea, înțelegerea cauzelor care generează schimbările și transformările esențiale ale acestui anotimp s-au putut vedea dintr-un filmuleț prezentat copiilor. Micuții au făcut daruri pentru părinți, confecționate cu materiale din natură.
Pentru a le solicita atenția, elevii claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a A au luat parte la programul „Toamna în ghicitori”, pregătit de prof. Lenuța Brehoi.
Acțiunea s-a finalizat cu cântece închinate toamnei, moment coordonat de profesoara Sanda Popa și învăţătoarea Viorica Bondar. Pentru toată activitatea depusă, elevii au fost răsplătiți cu diplome și aplauze de către conducerea instituției. Astfel de manifestări se desfășoară la CȘEI Orizont cu prilejul fiecărui anotimp.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!