Creşterea TVA a afectat şi RAPAS. Consiliul de Administraţie al Regiei a luat, pe 5 august, decizia de a majora tarifele în pieţe datorită urcării TVA de la 19% la 24%. „Chiar dacă în magazine şi supermaketuri s-a declanşat, încă de luna trecută, caruselul scumpirilor în lanţ, cu creşteri de 20 – 30%, am decis ca, fiind an de criză, majorările să nu fie prea mari, să se axeze strict pe majorarea TVA şi a utilităţilor”, a declarat Romulus Cosma, directorul general al Regiei.
Fără taxă unică în pieţe
RAPAS a căutat şi a găsit soluţii pentru ca preţurile să îi afecteze cât mai puţin pe comercianţi şi pe clienţi. „Cu toate că ne străduim să păstrăm preţurile apropiate de cele practicate înainte de majorarea TVA, ne vedem nevoiţi să aplicăm tarife oarecum majorate pentru că regia plăteşte toate utilităţile la preţuri mai mari deşi, până acum, tarifele au rămas neschimbate”, a precizat Cosma.
Din cauza creşterii cheltuielilor, RAPAS a fost obligată să aplice majorări de circa 5%, pentru a nu-şi perturba prea mult activitatea şi activitatea comercianţilor.
„Nu vrem ca orădeanul, să simtă prea mult la buzunar măsura absurdă luată de guvernanţi. De aceea, după cum se va putea constata, la mesele din pieţe, preţurile la legume şi fructe nu se vor modifica prea mult, ele situându-se oricum sub preţul practicat de supermarketuri. Acest lucru se datorează faptului că mulţi comercianţi se aprovizionează de la Piaţa Obor, unde preţurile vor rămâne şi pe mai departe imbatabile”, apreciază directorul RAPAS.
Conform acestuia, Piaţa agroalimentară Obor este în administrarea RAPAS, având contract de concesiune cu Primăria Oradea până în 2016. „Prin urmare, piaţa va continua să facă parte din planurile noastre de investiţii şi în anii care urmează”, subliniază Romulus Cosma.
Una dintre modificările aduse de hotărârea CA al RAPAS vizează eliminarea taxei unice pentru mesele din pieţe, atât pentru persoane juridice cât şi pentru persoane fizice. Astfel, începând cu 5 august, în pieţele Oradiei, se va plăti numai taxa de rezervare, care este în medie de 90 lei/lună, la care se adaugă taxa pe zi de opt lei (faţă de şapte lei cât era până acum).
Citiți principiile noastre de moderare aici!