Conducerea Blue Air îi ține în suspans pe orădeni. Chiar dacă reprezentanții CJ Bihor au dat asigurări că Blue Air va opera zboruri între Oradea și București și anul acesta, în continuare pe site-ul companiei nu se pot achiziționa bilete doar până la sfârșitul lunii martie.
Ultimul anunț al companiei nu face decât să întărească suspiciunile bihorenilor potrivit cărora Blue Air va anula cel puțin o parte din zborurile dintre Oradea și București. „Compania aeriană Blue Air anunţă anularea curselor 0B3177/0B3178 din zilele de luni şi miercuri, în perioada 27.02.2019.-30.03.2019, din motive comerciale”, transmit reprezentanții Aeroportului Internațional Oradea prin intermediul paginii de Facebook.
Blue Air efectuează zboruri între Oradea și București, cu posibilitatea continuării spre Iași, în zilele de luni (dimineața și seara), miercuri, joi și duminică.
[related-post post_id=”2176274″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!